Tabloul „Flori de măr” al lui Grigorescu, scos la vânzare la aproximativ 50.000 de euro

0
Lucrarea „Flori de măr” de Nicolae Grigorescu va fi pusă în vânzare, marţi (21 februarie 2012), la suma estimativă de 30.000 – 50.000 de euro, la prima licitaţie de Mărţişor organizată de casa Artmark.Sesiunea cuprinde 172 de loturi organizate în patru secţiuni – Secolul XIX, Tradiţionalism şi Simbolism; Impresionism, Postimpresionism şi Modernism; Expresionism şi Avangardă şi Postmodernă, Neoavangardă şi Contemporană.Tabloul „Flori de măr” de Grigorescu face parte din secţiunea dedicată secolului al XIX-lea, unde vor mai fi puse în vânzare şi alte lucrări bine cotate, precum „Casă la Câmpina”, semnată tot de Grigorescu, la 15.000-25.000 de euro, „Interior oriental” de Theodor Aman, la 8.000-15.000 de euro.

La secţiunea Impresionism, Postimpresionism şi Modernism, cele mai valoroase loturi scoase la licitaţie sunt: „Studiu pentru cap de micuţă tătăroaică” şi „Catrina” (fiica cea mare a pictorului) de Nicolae Tonitza, la 5.000-10.000 de euro, respectiv la 8.000-15.000 de euro, „Casă la Câmpulung” de Gheorghe Petraşcu, la 7.000-12.000 de euro.

„Peisaj la Kârdjali” de Nicolae Tonitza, estimat la 6.000-12.000 de euro şi „Peisaj cu case” de Alexandru Ciucurencu, la 6.000-9.000 de euro sunt cele mai bine cotate lucrări la secţiunea Expresionism şi Avangardă, în timp ce „Primăvara” de Constantin Piliuţă, la 1.200-2.200 de euro şi „Buchet de flori” de Vasile Grigore, la 1.200-2.000 de euro la artă Postmodernă, Neoavangardă şi Contemporană.

Artmark organizează două sesiuni de Mărţişor. Miercuri, Artmark pune în vânzare mărţişoare de epocă, bijuterii şi artă decorativă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.