Procurorii au dispus verificarea întregii reţele de distribuţie a gazului din Sighetu Marmaţiei

0 12
Procurorii au solicitat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Energiei desemnarea de urgenţă a două echipe de specialişti aparţinând altor firme decât celei care distribuia gaz metan în Sighetu Marmaţiei, pentru a verifica, miercuri (22 februarie 2012), toată reţeaua de distribuţie, ce se întinde pe o lungime de 26 de km.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, primele verificări vor fi efectuate la sediile instituţiilor publice.

Totodată, cu ocazia cercetărilor la faţa locului a fost ridicat din clubul în care a avut loc prima explozie sistemul de înregistrare video, ce urmează să fie supus de către experţii criminalişti unor verificări.

Pe 20 februarie, au fost audiate 14 persoane, angajaţi ai firmei ce asigură distribuirea de gaz în oraş, dar şi alţi martori, audierile derulându-se şi în continuare.

Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus demolarea parţială numai a doi pereţi exteriori ai construcţiei, ce prezentau pericol iminent de prăbuşire.

Primele cercetări au relevat faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 1,00, a avut loc o explozie într-un club situat pe o stradă centrală din municipiul Sighetu Marmaţiei.

Datele preliminare au relevat că explozia s-a declanşat în grupul sanitar al localului, unde se aflau şapte tinere care au utilizat foc deschis (brichetă), pentru aprinderea unor ţigări.

La scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, formată din lucrători de la IPJ Maramureş şi Poliţia Sighetu Marmaţiei, ISU Maramureş şi reprezentanţi ai SC Berg Sistem Gaz SRL, firmă care a executat lucrarea de introducere a sistemului de alimentare cu gaz.

Cele şapte persoane vătămate au suferit arsuri corporale, fiind transportate la unităţile sanitare din judeţul Maramureş, iar ulterior, cu aeronavă militară, la unităţi spitaliceşti din Capitală.

Deoarece localul unde a avut loc explozia nu era racordat la gaz, echipa de cercetare a făcut verificări în alte spaţii din acelaşi imobil, pentru detectarea scurgerilor şi infiltraţiilor de gaz.

Duminică, în jurul orelor 10,00, echipa de cercetare a intrat într-un spaţiu, aparţinând unui notar public, împreună cu acesta.

Reprezentanţii companiei Berg Sistem Gaz SRL erau dotaţi cu detector de gaz. Iniţial nu a fost detectată prezenţa gazului în spaţiul respectiv, dar când aparatul a indicat acumulări de gaze în încăpere, instantaneu s-a produs o nouă explozie, soldată cu vătămarea corporală – arsuri şi traumatisme – a 14 persoane, care s-au aflat în interiorul spaţiului verificat.

Persoanele au fost transportate la unităţi sanitare din judeţ – Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare, iar ulterior o parte din acestea au fost trimise, pentru asistenţă medicală, la spitale de profil din Bucureşti.

În urma celor două explozii, s-a produs distrugerea imobilului în proporţie de 75%.

După cea de-a doua explozie, pe cele două străzi gazele au fost închise, iar echipe din cadrul SC Berg Sistem Gaz SRL şi E. ON GAZ au continuat verificările cu detectoare de gaz pentru a se identifica posibile scurgeri din reţea.

Cercetările efectuate la faţa locului au relevat că la intersecţia celor două străzi, concentraţia de gaz era foarte ridicată.

Decopertându-se conducta de gaz din zonă s-a constatat o fisură la îmbinarea în ‘T’ a conductelor. Acestea au fost ridicate în vederea expertizării.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata