Benzina şi motorina se scumpesc masiv. Vezi cu cât

0 42

– La doar o zi după ce au afirmat că „va continua politica de creştere moderată a preţurilor”, Petrom a scumpit motorina cu 9 bani, iar benzina cu 12 bani.

Astfel, la stația de la Eminescu, un litru de Euro Diesel 5 a ajuns la 5,97 de lei, de la nivelul anterior de 5,88 de lei.

Un litru de Premium Fără Plumb 95 se vinde la Petrom cu 5,79 de lei, de la 5,67 de lei, iar un litru de Top Premium 99+ are un preț de 6,16, prețul anterior fiind de 6,04 lei, scrie Capital.ro.

Problemele din Iran cu livrările de petrol către statele europene, care a dus la creşterea cotaţiei internaţionale a ţiţeiului, şi-au produs efectele şi pe piaţa românească. Lukoil România, cea de-a treia companie în funcţie de numărul de staţii, a majorat deja de ieri preţul benzinei

Scumpirea este de trei bani pe litru şi a fost aplicată la sortimentul Euroluk 95, adică cea mai ieftină benzină comercializată de companie, conform datelor publicate pe site-ul lukoil.ro. Astfel, preţul mediu al unui litru de benzină Euroluk 95 la staţiile proprii este de 5,6 lei. Celelalte preţuri au rămas nemodificate, acestea fiind de 6,07 lei – benzina Ecto 98, 5,77 de lei este preţul unui litru de motorină Euro L Diesel şi 5,94 lei – Ecto Super Diesel.

OMV Petrom va continua politica de creştere a preţurilor, urmând principiile de piaţă pe baza cotaţiilor internaţionale şi a condiţiilor fiscale, a declarat, miercuri, directorul general al grupului, Mariana Gheorghe, la o conferinţă de presă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.