Dominique Strauss-Kahn a fost convocat de judecători la 28 martie pentru a fi inculpat

0 7
Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn este convocat la 28 martie de judecători pentru a fi inculpat pentru „complicitate la proxenetism în formă agravantă şi în grup organizat” şi „tăinuire de abuz de bunuri sociale” în afacerea Carlton, a precizat o sursă judiciară, relatează AFP.

După două zile şi o noapte de arest preventiv la Lille, în nordul Franţei, Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri şi informat asupra convocării sale de către magistraţii care instrumentează dosarul.

Pedepsele prevăzute de legislaţia franceză pentru infracţiunea de complicutate la proxenetism în formă agravantă în cadrul unei grupări organizate şi tăinuire de abuz de bunuri sociale sunt de maximum 20 de ani de închisoare şi, respectiv, cinci ani de detenţie.

Fostul şef al FMI, în vârstă de 62 de ani, a fost interogat în legătură cu o serie de petreceri libertine la care ar fi luat parte, în special la Paris şi Washington. Scopul anchetatorilor a fost de a stabili dacă DSK ştia că femeile care participau erau prostituate.

Fostul director general al FMI „este pe deplin mulţumit că a fost audiat în condiţii de mare seninătate”, a declarat avocata acestuia, Frederique Baulieu. „El a explicat pe deplin toate faptele pentru care a fost interogat”, a adăugat ea.

Numele lui Strauss-Kahn a fost citat în urmă cu câteva luni în acest dosar care implică oameni de afaceri şi politicieni. El este suspectat că a participat la petreceri cu prostituate, organizate şi finanţate de unii dintre aceştia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata