Ministrul Agriculturii speră ca în două săptămâni să înainteze Guvernului proiectul taxării terenurilor nelucrate

2
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, speră ca în termen de două săptămâni să înainteze Guvernului proiectul de act normativ privind taxarea terenurilor nelucrate.

„Încercăm să-i dăm o formă proiectului şi sperăm ca în două săptămâni să-l punem pe masa Guvernului. Urmează să vedem calea pe care o vom face. Vom merge pe Ordonanţă de Urgenţă sau vom merge pe calea parlamentară, care este mult mai laborioasă şi va dura mai mult”, a precizat Fuia.

Şeful MADR a subliniat că este prioritară creşterea suprafeţei cultivate în România, la ora actuală înregistrându-se sub un milion de hectare nelucrate.

„Dacă acum 2-3 ani vorbeam de 2,5- 3 milioane hectare nelucrate, în 2011 am avut o suprafaţă sub un milion de hectare nelucrate, dar trebuie ca şi aceasta să fie adusă în circuit fără a afecta proprietatea privată. Nu putem pe acest segment să punem o cruce şi să nu o folosim pentru că un teren nelucrat îl afectează nu numai pe cel care nu-şi valorifică bunul, ci şi pe cei din jur„, a mai adăugat Stelian Fuia.

MADR a elaborat încă din 2011 un proiect de ordonanţă privind igienizarea terenurilor agricole, actul normativ urmând să fie obligatoriu după aprobare atât pentru persoanele fizice cât şi pentru deţinătorii publici de terenuri.

Conform proiectului, deţinătorii de terenuri care nu vor respecta măsura de igienizare a terenurilor agricole vor risca sancţiuni între 200 şi 400 de lei pe hectar. Acesta prevedea ca sancţiunile să fie aplicate gradual, în primul an o amendă de 200 lei pe hectar, în al doilea an de 300 lei şi de 400 lei pe hectar, începând cu al treilea an.

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără considera, în luna noiembrie a anului trecut, că vor fi mulţi deţinători care nu îşi vor permite aceste sancţiuni, dar asta nu înseamnă că ar trebui să-şi păstreze terenul în afara circuitului agricol.

„Există la ora actuală şi alte căi de introducere în circuitul agricol, prin arendare sau concesiune. Sunt convins că va fi o opoziţie politică pentru că măsura va fi asimilată ca o taxare în anul electoral, dar rezolvarea problemelor noastre nu trebuie legată de acest lucru„, a menţionat fostul şef al MADR, în acea perioadă.

Conform proiectului de act normativ, excepţii de la această măsură vor fi pentru deţinătorii ale căror terenuri şi-au pierdut capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice prin degradare şi poluare, deţinătorii terenurilor afectate de calamităţi naturale, deţinătorii care şi-au pierdut capacitatea de muncă, dovedită pe baza de documente medicale, din cauza de bătrâneţe, forţă majoră sau din alte motive neimputabile deţinătorilor de teren.

Valeriu Tabără estima că în 2011 existau în jur de 800.000 de hectare de terenuri nelucrate, faţă de 3 milioane de hectare cât se înregistra în anii trecuţi.

Citește și
2 Comentarii
  1. Baiatul de la ORAS spune

    Sunt baiat de la ORAS si ii depling pe sateni caci ei care au fost un exemplu pentru tineri acum aflati in pragul mortii nu mai au la cine sa le spuna cum sa se comporte in societate.
    Investeste in Oameni alte lozinci de imbarbatare cae le trec pe deasupra urechilor asa cam de paplezir.La ORAS treaba e la discoteca si cu telefonul mobil, un instrument vibrator pe care se pot baza caci nu se simt singuri in aceasta brambureala, mai spera la un job si uita asa trece viata pe langa ei.

  2. Madam spune

    Va ganditi numai la amenzi, dar cum sa-i ajutati pe oameni sa-si cultive pamantul nu. Cei din ministerul agriculturii stiu cat costa sa cultivi un hectar de pamant?????Arat,discuit,semanat,ierbicidat,recoltat(Poate or fi si alte lucrari!).Toate se fac cu tractorul respectiv combiana. De motorina au auzit cei din minister???Ca doar nu pui apa.Basca uzura utilaje,timpul celui care munceste pe tractor. De unde sa ia taranul roman atatia bani????? Nu stiu ma intreb si eu. Sigur ii obligati sa-l dea in arenda sau in cel mai rau caz sa-l vanda. Pamantul!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.