Femeile care mănâncă citrice prezintă un risc mai mic de atac cerebral

0 6

Femeile care consumă în mod regulat citrice – mai ales portocale şi grepuri – prezintă un risc mai mic să facă un atac cerebral, potrivit unui studiu american citat de AFP.

Autorii studiului, apărut în revista „Stroke: Journal of the American Heart Association”, au lucrat plecând de la un sondaj realizat de surori medicale din Statele Unite timp de 14 ani pe 69.622 paciente.

Femeile au spus ce mănâncă şi au dat amănunte despre cantitatea de legume şi fructe consumată.

Scopul cercetării a fost studierea efectelor flavonoidelor – substanţe prezente îndeosebi în fructe, legume, ciocolata neagră şi vinul roşu – asupra sănătăţii.

Concluzia a fost că femeile care mâncaseră cantităţi mai mari de portocale şi grepuri, inclusiv suc din aceste fructe, riscau cu 19% mai puţin să facă un atac cerebral.

„Analizele au arătat că un consum mai mare de fructe, legume, mai precis, de vitaminaC, are legătură cu scăderea riscurilor de atac cerebral„, spune Aedin Cassidy, principalul autor al studiului.

„Se ştie că flavonoidele asigură un anumit tip de protecţie prin intermediul unor mecanisme ca îmbunătăţirea funcţiilor vaselor sanguine sau un efect anti-inflamator”, adaugă Cassidy, profesor de nutriţie la Facultatea de Medicină a Universităţii East Anglia (Marea Britanie).

Cercetătorii speră că alte studii vor permite o mai bună cunoaştere a acestei legături între consumul de citrice şi scăderea riscului de atac cerebral la femei, cărora le recomandă să mănânce mai degrabă legume decât să bea sucuri, care sunt produse derivate, având aditivi cu mare concentraţie de zahăr.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata