Şeful Direcţiei Silvice din Argeş a fost arestat preventiv pentru luare de mită

1
Tribunalul Argeş a admis, vineri, 24 februarie,propunerea de arestare preventivă a directorului coordonator al Direcţiei Silvice Argeş, Ion Dobrinoiu, reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de luare de mită.

Instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, până la data de 24 martie inclusiv, se arată în soluţia publicată pe site-ul instanţelor de judecată din Argeş.

Decizia Tribunalului Argeş nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti în termen de 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al DNA, în data de 22 februarie, Ion Dobrinoiu a primit cu titlu de mită suma de 12.000 lei de la învinuitul Florin Păun, administrator la SC Explorer Marcos Wood SRL din comuna Stoeneşti, judeţul Argeş, pentru a-i facilita atribuirea unui contract de exploatare a masei lemnoase din domeniul silvic public.

Suma de bani primită cu titlul de mită a fost găsită la percheziţiile domiciliare efectuate ulterior.

Faţă de învinuitul Florin Păun, procurorii anticorupţie au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Cetatean spune

    Către procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA

    Adest individ este cunoscut ca unul ce administreaza Directia Silvica ca pe propria mosie , solicitandu-si partea din toate afacerile cu lemn ce se afla in raspunderea sa , in folosul sau si al lui Gogu Davidescu ( fost sef al D S Arges) , fiind omul de curte al acestuia si avand in permanenta sprijinul sau fatis , indiferent de actiunile sale , mai mult sau mai putin legale.
    A reusit astfel sa acumuleze o avere impresionanta ( avere care nu poate fi justificata pe baza salariului de functionar, dar care trebuie sa fie verificata ) si care prin intimidare si santaj a impus un regim de teroare in randul subordonatilor pentru a constrange firmele ce fac afaceri cu lemn sa „dea dreptul”.
    In fond acest individ continua politica lui Gogu Davidescu la sefia DS Arges , continund acumularea de averi in modul descris mai sus , lucru care i-a propulsat in politica si prin intermediul acesteia pe niste pozitii administrative ( sefi de institutii publice ), pentru care altminteri nu i-ar fi recomandat resursele lor intelectuale limitate.
    Cei 2 sunt cunoscuti in mediul lor ca mari amatori de alcool si petrceri deocheate , considerandu-se de neatins si sfidandu-i pe cei din jur.
    Adresati-va va rog organelor de cercetare din Politie si veti avea surpriza ca Dobrinoiu a mai facut obiectul unor dosare de cercetare pentru pentru care s-a dispus sistarea cercetarilor in mod „miraculos”.
    Acesta se considera de neatins bazandu-se pe sprijinul ginerelui sau (judecator la Curtea de Apel Pitesti), iar daca doriti ca actiunile dvs. sa aiba succes predati cazul procurorilor din Bucuresti pentru a nu deveni obiectul presiunilor magistratilor locali sau Prefectului.
    Este interesant de urmarit reactia lui Gogu Davidescu pentru a-l scoate „basma curata” pe Dobrinoiu, stiind ca toate firele conduc si catre el.

    Concluzii:
    A. FAPTE
    ION DOBRINOIU SEF DS ARGES :
    – Mita in cazul prezentat de media
    – Impunerea (prin santaj si teroare in randul subalternilor) unui sistem organizat de colectare a spagii de la firmele care fac afaceri cu lemn in Arges , in folosul sau si al lui Prefectului Gogu Davidescu , care-i asigura protectie;
    – Acumularea de averi ce nu pot fi justificate si trebuie sa fie confiscate;

    GOGU DAVIDESCU PREFECT ARGES :
    – Interventii pentru stoparea cercetarii de catre Politie in cazul unor dosare ce il au ca autor pe Dobrinoiu;
    – Practicarea acelorasi metode ca cele descrise mai sus ,cu scopul acumularii de averi uriase ce nu pot fi justificate , pe perioada cat a detinut functia de sef al DS Arges, astfel:
    #Improprietarirea unor cetateni din Bradu cu terenuri din Padurea Trivale (prin schimburi ilegale de terenuri)
    #Realizarea unui drum pana la vila proprie din padurea Trivale prin defrisarea ilegala, fara acte, a acestui drum, prcum si alte numeroase abuzuri despre care puteti obtine informatii de la fostii sefi ai Ocoalelor silvice.

    DIRECTII DE URMAT :
    – Continuarea si extinderea cercetarilor asupra cazurilor amintite nai sus precum si verificarea averilor celor 2;
    – Demascarea eventualelor presiuni din partea Magistratilor sau Prefectului si eventual predarea cazului la Bucuresti;
    – Suspendarea din functie a lui Dobrinoiu si audierea imediata a subordonatilor acestuia dar si a fostilor sefi de Ocoale Silvice pentru stabilirea adevarului;
    – redeschiderea dosarelor de cercetare de la politie in ceea ce-l priveste pe Dobrinoiu si stabilirea adevarului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.