Mitropolitul Visarion Puiu, simbolul nesupunerii faţă de Biserica Ortodoxă comunistă

0

– Astăzi se împlinesc 133 de ani de naşterea mitropolitului care a fost caterisit şi condamnat la moarte pe o listă comună pentru că ar fi fost „criminal de război“

– Visarion Puiu a condus, la înfiinţare, Biserica Ortodoxă Română din exil, cu centrul în Paris, refuzând până la moarte să accepte autoritatea Patriarhiei de la Bucureşti, care devenise o marionetă în mâinile regimului comunist instaurat de sovietici

– După ’89, Patriarhia a „anulat“ caterisirea „post mortem“, dar Justiţia refuză în continuare să facă acelaşi lucru cu condamnarea la moarte

Împlinirea, astăzi, 27 februarie 2012, a 133 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu prilejuieşte câteva manifestări în Roman, Paşcani şi în locul care i-a fost cel mai drag, Mănăstirea Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ.

Totuşi, memoria lui Visarion Puiu este în continuare incomodă pentru Patriarhia Română. Aceasta este singura explicaţie a faptului că placa de marmură comandată de mitropolit pentru cavoul său zace în continuare în gropniţa Mănăstirii Neamţ, un loc foarte puţin vizibil, fără să fie amplasată în locul care îi fusese menit, la Vovidenia.

Reabilitarea „operată“ de Patriarhia Română în septembrie 1990 şi înfiinţarea Muzeului Visarion Puiu în casa acestuia, care fusese transformată în casă de creaţie şi, apoi, casă memorială pentru Mihail Sadoveanu, nu este suficientă pentru memoria martirilor poporului român, fără o delimitare definitivă de perioada comunistă, care a marcat, vreme de decenii, Biserica Ortodoxă Română.

Crima de a nu se supune autorităţilor comuniste

Victor Puiu, cel care urma să devină călugăr şi mitropolit sub numele Visarion Puiu, s-a născut, la 27 februarie 1879, la Paşcani şi a decedat, în cea mai cruntă sărăcie, dar cu demnitate, la 10 august 1964, în Franţa.

A fost episcop de Argeş (1921-1923) , episcop de Hotin (1923-1935), mitropolit de Bucovina (1935-1940), mitropolit de Transnistria la Odesa (1943).

La 16 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu a primit conducerea Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria. Din cauza aceasta, a fost condamnat la moarte, prin sentinţa pronunţată la 21 februarie 1946, de către un tribunal al poporului, pe o listă de 302 „criminali de război“, în care ocupa poziţia 293.

Trecerea României de partea sovieticilor, la 23 august 1944, l-a găsit pe mitropolit la Viena, unde se afla după ce participase la sfinţirea unui episcop ortodox la Zagreb, în Croaţia.

A ales calea exilului şi, după o şedere în Italia, a condus, în perioada 1945-1958, Biserica Ortodoxă din exil, sub titulatura Eparhia românilor din străinătate sau Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, care avea centrul la biserica din strada Jean de Beauvais nr. 9 bis din Paris.

Biserica din exil nu recunoştea autoritatea Patriarhiei Române şi era dependentă juridic de Sinodul Ortodox Rus de la New York. Din această cauză, „Patriarhul Roşu“, Justinian Marina, a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îl scoată pe Visarion Puiu din rândurile clerului, să îl caterisească, la 28 februarie 1950.

La 25 septembrie 1990, acelaşi for a emis un act simbolic, reparatoriu post-mortem, de reabilitare a mitropolitului. Revenirea bisericii din strada Jean de Beauvais nr. 9 bis sub autoritatea Patriarhiei de la Bucureşti a fost consemnată, după adevărate bătălii în stradă, în justiţie şi prin manevre de tip securist, abia la 10 mai 2010.

Ministerul Justiţiei refuză şi în prezent să îl reabiliteze pe Visarion Puiu prin anularea condamnării la moarte, considerându-l, deci, în continuare, „criminal de război“.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.