74,12% dintre părinţi nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare

0 6
Circa trei sferturi dintre părinţi (74,12%) nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, 25,88% fiind mulţumiţi de această decizie, conform unui sondaj online efectuat în perioada 21-27 februarie 2012 de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în rândul personalului din învăţământ şi al părinţilor.Conform unui comunicat transmis marţi (28 februarie 2012) dintre cei care sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, 65,15% consideră că sistemul de învăţământ nu este pregătit pentru a introduce această clasă începând cu anul şcolar 2012-2013.

În privinţa profesorilor care au răspuns la sondaj, rezultatele sunt asemănătoare cu cele din cazul părinţilor, diferenţele fiind sub marja de eroare de 3%.

Mai mult, din cele 1.863 de persoane care au răspuns sondajului, 55,56% susţin că această clasă trebuie să funcţioneze la grădiniţă.

În opinia repondenţilor, cele trei condiţii minime necesare funcţionării optime a clasei pregătitoare sunt: baza materială (bănci, scaune, grupuri sanitare, spaţiu suficient în sala de curs etc), existenţa programei şcolare şi corpul profesoral special format.

Aproximativ 74% dintre cei chestionaţi consideră că cele trei condiţii minime trebuie asigurate de către minister, 17% de către autorităţile locale şi 9% de către părinţi şi profesori.

Potrivit FSLI, fără aceste condiţii minime, principalele riscuri enumerate de către participanţii la sondaj sunt: copii suprasolicitaţi, nesupravegheaţi, surmenaţi, stresaţi şi obosiţi; dezechilibrul emoţional şi nu numai, al copilului, la o vârsta atât de fragedă; copiii vor fi cobaii unui experiment nereuşit; premisele creşterii abandonului şi eşecului şcolar; randament şcolar scăzut şi dezvoltarea fizică defectuoasă din cauza mobilierului şcolar.

Sondajul a fost realizat de către FSLI, on-line, în perioada 21-27 februarie 2012. La acest sondaj au răspuns 1.865 de persoane, din care 765 părinţi. 62% dintre repondenţi provin din mediu urban, 23% din cel rural, restul de 15% refuzând să precizeze. Marja de eroare a sondajului este de 3%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata