Bolnavii de cancer îşi procură medicamentele din străinătate

0
Bolnavii de cancer din România, plătitori de taxe şi contributori la bugetul sistemului naţional de sănătate, au ajuns în situaţia de a-şi asigura tratamentul recurgând la medicamente cumpărate din străinătate, pe propria cheltuială, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer(FABC).Potrivit reprezentanţilor FABC, nu numai morfina lipseşte, sistemul clawback şi impunerea unor preţuri nesustenabile pentru medicamentele cu prescripţie medicală generând dispariţia de pe piaţa românească a unor produse indispensabile tratamentului persoanelor suferinde de cancer.

Reprezentanţii federaţiei susţin că programul de oncologie este în continuare subfinanţat, iar în condiţiile în care bugetul alocat rămâne insuficient, listele cu pacienţi în aşteptarea medicaţiei care prelungeşte durata de viaţă cresc permanent, multora ajungându-le rândul la tratamente când, deja, este prea târziu.

Potrivit sursei citate, interzicerea de către CNAS a eliberării din farmaciile cu circuit deschis a medicaţiei oncologice injectabile prescrise de medicii oncologi a condus la oprirea tratamentului pentru foarte mulţi bolnavi din cauza bugetului insuficient alocat spitalelor, constituind încă o barieră în viaţa pacienţilor.

FABC susţine că medicii, pe de altă parte, sunt puşi în situaţia de a decide cine primeşte şi nu tratament, fiind, totodată, ameninţaţi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de către casele judeţene cu imputarea valorii medicamentelor recomandate.

„Dincolo de caracterul evident criminal al modului în care Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate tratează problema oncologiei, situaţia care se perpetuează de ani de zile are şi efecte economice negative: costurile pentru refacerea stării de sănătate a populaţiei cresc exponenţial„, se arată în comunicat.

Federaţia face apel la autorităţi să abordeze problema de urgenţă, într-o manieră globală, dincolo de interesele de moment şi să se gândească la toate consecinţele pe care subfinanţarea sistemului le implică asupra cetăţenilor României.

„Sperăm ca drepturile pacienţilor să devină o prioritate şi că autorităţile nu vor invoca argumentul crizei, sacrificând pacienţii. Sistemul de sănătate trebuie finanţat cel puţin la cota de avarie, garantându-se, astfel, fiecărui pacient dreptul la tratament. Aşteptăm, în egală măsură, ca reglementările în materie de oncologie să respecte criteriile transparenţei, onestităţii şi dreptului la viaţă al pacienţilor români”, se arată în comunicat.

,,Am decis că nu ne vom opri din proteste şi acţiuni radicale, decât atunci când situaţia noastră va intra pe un făgaş de normalitate şi vom fi prezenţi, cu votul nostru, acolo şi atunci când se decide pentru noi” a spus Cezar Irimia, preşedintele federaţiei.

Pentru programele de sănătate, Ministerul Sănătăţii a alocat în 2012 1.742.390 mii lei, din care au fost transferaţi către CNAS pentru tratamente 1.191.684 mii lei, a declarat dr. Cristian Irimie, secretar în Ministerul Sănătăţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.