Nici somnul nu mai e ce-a fost. Mitul celor 8 ore consecutive de somn

0 7

– Dacă uneori vi se întâmplă să vă treziţi în puterea nopţii fără să mai puteţi adormi înapoi, aflaţi că lucrul acesta ar putea să fie benefic. O serie de dovezi, ce combină datele ştiinţifice cu cele istorice, sugerează că somnul de 8 ore, cu care suntem obişnuiţi azi, ar putea să nu fie chiar un fenomen natural, scrie BBC News Magazine.

La începutul anilor  ’90, psihiatrul Thomas Wehr a realizat un experiment pe un grup de subiecţi care au fost ţinuţi în întuneric timp de 14 ore în fiecare zi, în decurs de o lună. După patru săptămâni, cercetătorul a remarcat că indivizii au dezvoltat un tipar de somn cât se poate de evident. Aceştia dormeau 4 ore, apoi se trezeau pentru altele 2, după care adormeau, a doua oară, pentru încă 4 ore.

Rezultatele studiului ridică astfel nişte semne de întrebare, mai ales fiindcă ne-am obişnuit cu toţii cu ideea că trebuie să avem un somn neîntrerupt pentru a fi odihniţi.

În 2001, istoricul Roger Ekirch a publicat un studiu la care a lucrat 16 ani. Cercetând jurnale, scurte însemnări şi pagini de literatură ce acopereau un interval amplu de timp – de la Odiseea lui Homer până la studiile antropologice referitoare la triburile moderne din Nigeria –, acesta a descoperit numeroase referinţe către acelaşi tipar segmentat de somn.

Se pare că, înainte vreme, oamenii obişnuiau să se culce la două ore după căderea serii, se trezeau pentru o oră sau două, după care intrau în al doilea episod de somn.

În cele două ore de la mijlocul nopţii aceştia erau destul de activi: îşi vizitau vecinii, citeau ceva, scriau, se rugau. Nenumărate cărţi de rugăciune din secolul al XV-lea conţin rugăciuni speciale pentru orele nopţii.

În manualul unui medic din secolul al XVI-lea, din Franţa, stătea scris că cel mai bun moment pentru a concepe un copil era acela dintre cele două intervale de somn.

Acest tipar bimodal a început să se modifice începând cu secolul al XVII-lea, pornind de la straturile superioare ale societăţii şi răspândindu-se apoi, în următorii 200 de ani, la nivelul întregii populaţii. La 1920, ideea a două sesiuni de somn dispăruse complet din conştiinţa colectivă.

Ekirch asociază această modificare cu îmbunătăţirile aduse iluminatului stradal şi domestic, precum şi cu răspândirea cafenelelor, care rămâneau deschise şi noaptea.

Istoricul Craig Koslofsky nuanţează aceste date cu o componentă socială: “Asocierile cu activităţile nocturne, înainte de secolul al XVII-lea, erau complet negative”, spune el. „Noaptea era momentul celor cu o reputaţie înoielnică: beţivi, criminali, prostituate. Chiar şi cei bogaţi, deşi îşi permiteau să cumpere lumânări cu care să-şi lumineze casele, preferau să-şi cheltuie banii pe altele. Nu exista nici un prestigiu sau valoare socială asociate cu ideea de a rămâne treaz în orele târzii ale nopţii.”

În timp, în perioada Reformei şi a contra-Reformei, protestanţii şi catolicii au ajuns să ţină mesele secrete pe perioada nopţii, iar oamenii respectabili au început să-ţi valorifice timpul mai eficient.

Odată cu dezvoltarea unui sistem de iluminat stradal, socializarea pe timpul nopţii a devenit ceva obişnuit. În 1667, Parisul îşi lumina stăzile pentru prima dată, folosind lumânări de ceară în lămpi de stilclă. Au urmat Lille şi apoi Amsterdam, doi ani mai târziu, cînd a fost dezvoltat un sistem de lămpi cu ulei.

Până la sfârţitul secolului, 50 dintre marile oraşe ale Europei erau luminate noaptea – a rămâne în pat în prima parte a nopţii era conceput ca o pierdere de vreme.

În zilele noastre se poate spune că oamenii  s-au adaptat destul de bine la somnul neîntrerupt de 8 ore, însă există ipoteze care susţin că multe dintre problemele curente derivă din reprimarea tendinţei naturale a corpului de a segmenta somnul şi din prezenţa ubicuă a luminii artificiale.

În definitiv, susţin specialiştii, cele două ore de veghe nocturnă ar fi putut avea legătură cu echilibrul natural al corpului în gestionarea stresului diurn.

Pe de altă parte, în referinţele sale istorice, Roger Ekirch a subliniat că oamenii îşi foloseau adesea orele de veghe meditând la visele lor. “Azi petrecem atât de puţin timp făcând aceste lucruri. Nu-i deloc o coincidenţă că în epoca modernă s-a ajuns la un asemenea nivel de anxietate, depresie, alcoolism sau dependenţă de droguri”.

Aşadar, dacă se mai întâmpă vă treziţi în mijlocul nopţii şi nu mai puteţi adormi, nu vă speriaţi – amintiţi-vă că înaintaşii noştri făceau acelaşi lucru. Să rămâneţi în pat şi să meditaţi la visele  pe care le aveţi ar putea chiar să vă facă bine.

Etapele somnului:

La fiecare 60-100 de minute trecem printr-un ciclu de patru etape ale somnului:

  1. Faza de relaxare, între somn şi veghe; respiraţia încetineşte, muşchii se relaxează, bătăile inimii se răresc.
  2. Somn mai adânc; mai persistă uneori impresia de trezie, uneori puteţi fi adormiţi fără să o ştiţi.
  3. Fazele 3 şi 4: somn adânc; din acest stadiu corpul se trezeşte foarte greu, deoarece activitatea organismului este redusă la maximum.
  4. După somnul profund, se revine la faza 2 şi apoi în REM (Rapid Eye Movement), fază în care se produc visele.

Într-un ciclu complet de somn, o persoană trece prin toate fazele de somn de la 1 la 4, apoi regresiv la 3 şi 2, după care intră în REM.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata