Guvernul va cumpăra morfina cu acţiune rapidă, deşi furnizorul privat a efectuat un transport

0
Autorităţile vor finaliza achiziţia de morfină cu acţiune rapidă, chiar dacă furnizorul privat care aducea în România această substanţă şi înainte a efectuat deja un transport independent, a declarat marţi (28 februarie 2012) purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Într-un briefing de presă, Suciu a fost întrebat de jurnalişti de ce mai cumpără Guvernul morfina cu acţiune rapidă, dacă încă de vineri compania Mundipharm a efectuat deja un transport în România.

„Firma de care vorbiţi, în momentul în care s-a luat această decizie, nu şi-a luat niciun angajament legat de acest transport. Era în curs acest transport, ştiam despre acest transport, dar Guvernul nu avea nicio garanţie că urma să ajungă. Achiziţia se face, evident”, a spus Suciu.

Acesta a arătat că astfel autorităţile vor constitui o rezervă cu substanţa problematică, pentru a evita situaţiile în care bolnavii să rămână fără medicament. „E o procedură declanşată, care ţine şi este în interesul pacienţilor şi nu vrem să mai ajungem niciodată în această situaţie. Vom avea propria rezervă de substanţă care a fost problematică şi nu mai depindem de capacitatea unei firme de a-şi controla transportul şi de a asigura transportul la timp”, a explicat Dan Suciu.

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate gestionează această achiziţie.

Joia trecută, într-o şedinţă extraordinară, Guvernul a alocat 750.000 de lei pentru Ministerul Sănătăţii, din Fondul de rezervă, în vederea achiziţionării în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor care suferă de boli oncologice.

„Avem o hotărâre de Guvern pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2012. Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătăţii cu 750.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară, urmând ca la prima rectificare bugetară să fie recuperaţi aceşti bani din fondul Casei Naţionale de Sănătate. Decizia survine pentru achiziţia de medicamente – morfine pentru tratamentul cancerului”, declara Suciu atunci.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi a precizat că în urmă cu trei zile firma Mundipharma a anunţat că se reorganizează, dar că nu vor fi probleme cu medicamentele. „Se pare, însă, că ritmul importurilor pe care ei l-au comandat, modul în care au fost onorate aceste importuri au provocat un hiatus în aprovizionare”, spunea Cepoi, săptămâna trecută.

Acesta a arătat că firma ar putea aduce medicamentele pe piaţa din România într-un interval de trei-patru zile şi că în acest interval medicamentele vor fi aduse de la un depozit al unui distribuitor dintr-o ţară vecină.

Cepoi a arătat că medicamentele care lipsesc sunt opioide utilizate pentru calmarea durerii în cancer cu administrare orală şi cu acţiune rapidă, dar că pe piaţă se găsesc opioide cu administrare injectabilă sau orală cu efect întârziat.

„Rezolvarea situaţiei ar însemna ca noi să achiziţionăm prin Unifarm medicamente într-un regim de urgenţă, care este condiţionat de legislaţia privind circuitul medicamentelor opioide, este vorba de droguri care trebuie bine controlate, şi să distribuim aceste medicamente prin spital până când importurile de la Mundipharma vor intra în ţară”, a explicat secretarul de stat.

Cepoi a precizat că suma alocată de Guvern asigură consumul mediu lunar de medicamente morfinice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.