Legea lustraţiei: de ce nu va produce efecte reale?

0 7

S-a dat Legea Lustraţiei. Incredibil, dar a trecut, cu chiu cu vai, sub o formă sau alta, de Parlament! – veţi spune. Mai mare mirarea! Dar nu vă bucuraţi. E imperfectă, c-aşa-i stă bine românului, să aibă parte de reglementări cu numeroase portiţe şi găurele, de şvaiţere normative, de biete înşiruiri de reguli cu efect anulabil în doi timpi şi trei mişcări, de către cine cunoaşte (a se citi “trebuie”). Veţi spune că şi la alţii legile  mai au până la a se situa deasupra oricărei critici. De acord, dar nu ca în România.

 

Trecând peste discuţia – că-i laie, că-i bălaie – relativă la eficienţa articolelor ce compun legea, două aspecte majore ale prezentului fac ca această palidă tentativă, practic doar o aparenţă de a îndrepta lucrurile după 1989 să fie o nimica toată.

Primo: momentul adoptării ei înregistrează nu mai puţin de douăzeci şi doi de ani întârziere, timp în care răul deja făcut ţării e pur şi simplu colosal şi nu mai poate fi îndreptat prea curând.

Secundo: noile generaţii de politicieni, fie ei şi netrecuţi nici măcar prin organizaţia şoimilor patriei, necum UTC sau PCR, sunt formate la aceeaşi şcoală a nimicniciei, a furtului deşănţat, a interesului personal şi de grup mafiot numit partid politic.

Aceşti oameni nu au cum să lucreze pentru binele comun, în orice funcţie ar ajunge. Chiar dacă prin absurd ar avea acest lucru în vedere, n-ar fi lăsaţi de grosul şlehtei. Iar parlamentarii ce-au votat această inutilitate sunt aceiaşi specialişti în acel tupeu care ne sufocă de indignare, aceiaşi ipochimeni care acum vor două pensii de la stat!

Nu, n-are sens să discernem între foşi membri PCR şi membrii partidelor de azi. Ba aş fi tentat să spun că unii dintre foştii membri PCR cu funcţii de conducere erau poate mult mai integri, mai curaţi sufleteşte, mai muncitori şi mai eficienţi decât şmecherii băgaţi astăzi în politică sau afaceri.

O lege a lustraţiei dată în acest moment e la fel de utilă ca un pansament ocular aplicat unui bolnav de cancer. E doar o încercare fără sens a unor indivizi jalnici, dintre care unii cocoţaţi fără cel mai elementar merit în forul legislativ, de a recupera fie şi un angstrom pătrat din imaginea mânjită de scârnăvie morală a unei grupări politice aflate la putere şi nu un act de reparaţie sau de îmbunătăţire a climatului social-politic al ţării.

Cum să producă efecte reale şi folositoare acestei ţări o lege a lustraţiei dată într-un climat în care jaful avuţiei naţionale nu ţine cu nici un chip cont de vederi politice sau de doctrine de partid?

Care din partidele politice de pe scena românească îşi respectă statutul şi programul? În ce fel se deosebesc acestea între ele, la capitolul activitate, fie la putere, fie în opoziţie? Căci tot ce au arătat până acum aceste nefericite asociaţiuni întru mizerie şi fărădelege  demonstrează clar că doar denumirile, adresele sediilor centrale şi resursele umane sunt schimbate, de la una la alta!

Reputatul istoric şi academician Florin Constantiniu, unul din puţinii intelectuali veritabili care nu se sfiesc să arate jegul moral al conducătorilor României de azi, afirma că politicienii de acum sunt cei mai lacomi, mai incompetenţi şi mai aroganţi din istoria ţării.

Într-un articol recent publicat în Revista de Istorie şi Civilizaţie, acelaşi distins membru al Academiei Române arată că această categorie nevolnică numită clasa politică postdecembristă a făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii. Iar argumentele Domniei Sale sunt zdrobitoare şi conturează o analiză lucidă a stadiului de putreziciune a societăţii de azi.

Ce ar trebui să facă politicienii pentru ca imaginea lor să aibă de câştigat la modul real şi în cel mai scurt timp posibil? Să deschidă calea MERITOCRAŢIEI!

Să lase la o parte  instinctele primitive care-i ghidează în prezent şi să pună cu toţii umărul la edificiul social al viitorului. Să realizeze că cele două orânduiri încercate de ţara aceasta în ultimii şaptezeci de ani sunt, în pofida unor principii constructive, nişte încercări nereuşite, teorii greşit aplicate şi subjugate defectelor de integritate etică ce tarează omul, chiar şi acum, la început de secol al douăzeci şi unulea.

Să ia măsuri care să conducă la instituirea unui control strict asupra activităţii celor ce conduc ţara, la blocarea drumului tuturor lichelelor ariviste spre vârful structurilor de stat, să impună responsabilizarea drastică, civilă şi penală a celor de la putere, să încurajeze ascensiunea valorilor veritabile în posturi de pe care se organizează întregul spectru de activităţi al naţiunii.

În lipsa unor măsuri ca cele de mai sus, o spoială de lege cu pretenţii de instituire a moralităţii, precum cea a lustraţiei, nu poate avea alt efect decât cel al unui pahar cu apă (fără detergent moral) aruncat pe un munte de dejecţii. E, dacă vreţi, un rahat făcut să pară… lustruit.

Ion SCUTARU

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata