Rossini: 53 de ani (bisecţi) de la naşterea marelui compozitor

0 8

Marele compozitor italian Giaocchino Rossini, s-a născut la 29 februarie în urmă cu 220 de ani, sau cu doar 53 de ani bisecţi, aniversare sărbătorită şi de Google care şi-a schimbat logo-ul de pe pagina popularului motor de căutare, special pentru acest eveniment, pentru că, nu-i aşa, se poate spune că nu în fiecare an este ziua lui Rossini.

Faptul că a avut „norocul” de a se naşte în ziua de 29 februarie i-a influenţat viaţa lui Rossini, un uriaş compozitor însă un om cu o fire nevrotică, înclinat spre superstiţii. Deşi a fost unul dintre clasicii muzicii care s-a bucurat de recunoaşterea talentului său, de bogăţie şi faimă încă din timpul vieţii, Rossini nu a trăit complet lipsit de griji, în mare parte din cauza firii sale, după cum notează biograful David Dubal.

Pentru cine nu-l cunoştea, viaţa lui Rossini părea lipsită de griji şi închinată în exclusivitate muzicii, însă apropiaţii îl cunoşteau ca pe o persoană cu nevroze, copleşită de superstiţii, printre care şi cea legată de neobişnuita sa zi de naştere. Spre exemplu, David Dubal menţionează că în 1836, când a făcut prima călătorie cu trenul, marele compozitor a leşinat de frică.

Dar, conform aceluiaşi biograf, nevrozele lui Rossini erau explicabile prin faptul că, pe când era copil, şi-a văzut tatăl, un activist politic al vremii, de mai multe ori arestat. El a fost trimis drept ucenic de măcelar şi apoi de fierar în orăşelul său natal, Pesaro, pentru ca apoi să fie împins spre muzică după ce părinţii i-au remarcat vocea deosebită.

Biografii lui Rossini menţionează că marelui compozitor îi plăcea să spună că a plâns doar de trei ori în viaţa sa: „În noaptea în care prima mea operă a fost huiduită de public, atunci când am văzut un curcan umplut cu trufe căzând în apă la o petrecere pe un vas şi prima oară când l-am auzit pe Paganini cântând la vioară”.

Primele noţiuni muzicale le-a primit de la tatăl său. În 1804, familia s-a stabilit la Bologna. Aici a continuat să studieze la Liceul Muzical. Datorită calităţilor sale vocale deosebite, un timp a cântat în biserici şi pe scenele unor teatre ambulante, care veneau în oraş. La vârsta de 14 ani, a început să compună lucrări vocale şi camerale, cu remarcabile calităţi melodice.

În numai patru ani (1811 – 1814) a scris şapte opere şi patru farse într-un act. În septembrie 1815, a plecat la Napoli unde oficialităţile acestui oraş l-au numit director al teatrelor San Carlo şi del Fonda.

În primăvara anului 1822, Rossini s-a căsătorit în secret, la Castenaso, cu cântăreaţa şi vechea sa prietenă – Izabela Colbran. În scurt timp cei doi sosesc la Viena şi prezintă şi spectacole cu: „Freischutz” de Weber, operele sale „Zelmira”, „Ricardo e Zoraide”, „Mathilda di Shabran”, „Elisabetta regina d”Ingliterra” şi „La gazza ladra” care se bucură de un succes imens.

În toamna anului 1823, împreună cu soţia sa a plecat la Londra (unde-i aştepta un contract cu Opera Italiană, pentru câteva luni) şi apoi la Paris (unde se stabilesc definitiv). După premiera operei „Le siege de Corinthe” („Asediul Corintului”, 9 oct. 1826), lui Rossini i se acordă distincţia de Cavaler al Legiunii de Onoare, la care se grăbeşte să renunţe considerându-se mai puţin îndreptăţit decât alţi compozitori. Gestul acesta îi aduce încă un titlu – cel de „compozitor al curţii şi Inspector al cântului în toate institutele muzicale ale Franţei”.

Până în 1829, când pune punct genului dramatic, scrisese numai două opere, dar de o mare profunzime şi acurateţe – ultima „Wilhelm Tell” prefigurând romantismul.

La 24 octombrie 1836, Rossini, mâhnit de indiferenţa oficialităţilor franceze, părăseşte Parisul pentru o perioadă de şapte ani şi se stabileşte la Bologna. În 1848, deşi este chemat stăruitor la Paris, se stabileşte la Florenţa. Aici scrie foarte puţin, se simte izolat şi în scurt timp face o criză de depresie. Soţia, pentru a-l salva, îl readuce la Paris (5 mai 1855).

După un timp, complet restabilit, poate să asiste la prima reprezentaţie de la Teatrul Italian, a stagiunii 1855 – 1856, care îi programase opera „Mose in Egitto”, la care este îndelung ovaţionat. Pentru a-şi satisface gustul de confort şi nevoia de comunicare cu societatea pariziană, schimbă de mai multe ori locuinţa, urmărind să fie cât mai luxoasă posibil şi încăpătoare, pentru recepţiile şi mesele pe care le va oferi şi care vor deveni celebre în lumea artistică a vremii.

Când simte că i se apropie sfârşitul, compune, cu mari eforturi, ultima lucrare, testamentul său artistic – „Petite Messe Solennelle” (1863). A murit la 13 noiembrie 1868, răpus de o infecţie abdominală. Influenţa lui Rossini în epocă este covârşitoare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata