CNA – sancţiunile date postului ANTENA 3 sunt pentru limbaj injurios, nu din motive politice

0
Patru dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au precizat, joi (01 martie 2012), într-o conferinţă de presă, că sancţiunile aplicate postului de televiziune Antena 3 sunt pentru limbaj injurios şi nu din motive politice.

Ei au afirmat că postul de televiziune dezinformează frecvent telespectatorii în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor de către CNA a acestui radiodifuzor şi au criticat emisiunile lui Mircea Badea în care acesta atacă ”frecvent, cu un limbaj injurios, orice lucru care nu-i convine”.

Dan Grigore a spus, după amânarea joi a sancţionarii postului de televiziune Antena 3, că în emisiunile acestui post se reia „un tipic comunist: cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

„Îmi pare rău că jurnalişti tineri pe care i-am preţuit la începutul carierei lor – mă refer la domnul Mihai Gâdea – îşi permit acum un asemenea tip de comportament comunist. Respect mult meseria de jurnalist, am dorit şi eu imediat după Revoluţie să fac presă, să scriu, am scris, dar am o mare indignare faţă de cei care întinează această meserie.(…) Eu nu dau socoteală despre votul meu la CNA, nimeni nu m-a sunat să mă întrebe maestre de ce ai votat aşa? Miza slujirii democratice nu trebuie compromisă cu acest tip de exprimare folosit de Antena 3”, a spus Grigore, subliniind că postul de televiziune se foloseşte pentru răzbunări personale.

„Dacă asta e metoda de a funcţiona a unei televiziuni de prim rang, atunci asta e, dar noi ne facem datoria. Când au solicitat licenţa şi-au asumat intens că vor respecta rigorile legii”, a mai spus Dan Grigore.

Narcisa Iorga a arătat, în context, că decizia organizării conferinţei de presă a venit după ce a constatat că în ultimii trei ani CNA este atacată „virulent şi acuzată că ar acţiona la presiuni politice”.

Ea a spus că a primit ameninţări cu moartea şi a fost şantajată, anul trecut, timp de o lună, şi, deşi a făcut plângeri la Parchet, răspunsul a fost unul fără relevanţă.

Iorga a spus că în emisiunile lui Mircea Badea a fost atacată şi au fost făcute publice ameninţările sale, pe care ea le-a primit prin mail şi telefon.

Cei patru membrii CNA au precizat că pentru orice decizie luată de Consiliu este nevoie de 6 din 11 voturi şi acuzaţiile de politizare nu sunt justificate pentru că trei membri nu sunt numiţi de guvernul actual.

„Aşa că acuzaţiile de politizare şi vot la comandă cum spune Mihai Gâdea, nu sunt în cazul nostru. Antenei 3 nu îi convine că în faţa legii trebuie să fie şi ea la fel ca toată lumea.(…) Antena 3 este sancţionată pentru limbaj injurios şi de aceea am propus publicarea a 10 minute a sancţiuni pe post, nu pentru motive politice. CNA nu poate închide un post sau să oprească un post. Libertatea de exprimare există dar probabil Antena 3 şi-ar dori ca CNA să nu reacţioneze şi să se poarte ca în 2008 când a primit numai somaţii şi o amenda de 1.000 euro. (…) Dacă până acum CNA nu a avut nicio reacţie ne-am hotărât să vorbim pentru că merită să fie o instituţie respectată”, a explicat Narcisa Iorga.

La rândul său, un alt membru CNA, Ioan Onisei, a demonstrat pornirea negativă premeditată a postului Antena 3 faţă de deciziile CNA, prin precizarea că „joi, în timpul conferinţei (n.r. CNA) postul Antena 3 titra în manşeta dublă PDL propune sistarea emisiunii postului, lucru total fals”.

„În fiecare oră se încalcă legislaţia audiovizualului de posturile Antena 3 şi OTV”, au spus la unison membrii consiliului.

Gelu Trandafir a spus că şi el a primit de-a lungul timpului ameninţări cu moartea dar că nu a sesizat organele competente ale statului.

Narcisa Iorga a cerut la un moment dat sprijinul parlamentarilor în sprijinul CNA, pentru a putea fi câştigată autoritatea publică a instituţiei statului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.