Uniunea Europeană finanţează reabilitarea monumentului triumfal Tropaeum Traiani

0

Consiliul Judeţean Constanţa a găzduit miercuri (29 februarie 2012) şedinţa de lansare a ordinului de execuţie a lucrărilor la proiectul de reabilitare a monumentului triumfal Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, din judeţul Constanţa.

Proiectul, în valoare totală de peste 18,2 milioane lei, este realizat prin Programul Operaţional Regional, fiind finanţat cu 11,6 milioane lei din fonduri europene nerambursabile şi cu alţi 1,7 milioane de lei, de la bugetul de stat.

Potrivit managerului de proiect, Elena Vornicu, lucrărilor sunt programate a se finaliza în luna august 2013, ansamblul monumental Tropaeum Traiani urmând a fi complet restaurat, reabilitat şi modernizat.

„Întregul complex va beneficia de modernizarea şi extinderea căilor rutiere ce fac legătura cu drumul naţional, cu cetatea şi muzeul arheologic. Va fi creată o reţea de iluminat decorativ şi va fi reabilitată reţeaua de iluminat public, vor fi amenajate două parcări şi grupuri sanitare pentru turişti, un infocentru şi poate ce este cel mai important va fi reabilitat arhitectural munumentul triumfal, urmând a fi înlocuite piesele grav degradate, inclusiv metopele votive, iar restul elementelor sculpurale şi frizele vor fi curăţate şi conservate de restauratori şi meşteri pietrari. Obiectivul subsidiar al proiectului constă în valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi implict creşterea numărului de vizitatori”, a precizat Elena Vornicu.

Monumentul comemorativ Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, a fost construit în cinstea împaratului Traian, între 106-109, pentru a omagia victoria armatei romane în luptele purtate la limes-ul sud-dunărean, în faţa alianţei geto-dace, bure şi sarmate, în anul 102, fiind considerat de istorici drept actul de naştere al poporului român, dăltuit în piatră.

Monumentul triumfal avea 39 de metri înălţime şi o formă circulară, cu diametru de 38 de3 metri, fiind alcătuit dintr-un nucleu cilindric (31 de metri în diametru şi 12,6 metri înăţime), înconjurat la bază de o platformă circulară cu şapte trepte de piatră.

Deasupra treptelor era un rând de 54 de metope din piatră din care s-au mai păstrat doar 49, sculptate în basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii.

Deasupra nucleului se înalţă un acoperiş tronconic îmbrăcat în solzi din piatră şi un soclu hexagonal, înalt de şase metri, care susţine „trofeul” propriu-zis, un trunchi îmbrăcat în armură clasică romană,cu armele de luptă, având la picioare arme şi prizonieri sculptaţi tot în piatră.

Pe una dintre feţele soclului hexagonal a fost descifrată o inscripţie ce indică faptul că monumentul a fost închinat „Zeului Marte, răzbunătorul” de către „Nerva Traian August, împărat şi cezar, învingătorul germanilor şi dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei”.

În vecinătatea monumentului comemorativ este amplasat Mauzoleul ridicat în memoria unui ofiţer superior roman. Mauzoleul a fost descoperit de arheologul Grigore Tocilescu în anul 1897, în interiorul unui „gorgan” de pământ, iar la mică distanţă este Altarul, ridicat din ordinul împăratului Traian în amintirea militarilor romani căzuţi în bătălie.

Întregul ansamblu arheologic a fost restaurat pentru prima dată în perioada 1974 -1977.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.