Sever Voinescu: Dacă opoziţia doreşte reguli mai stricte cu privire la prezenţa în Parlament, să vină la serviciu

0
Solicitările opoziţiei privind o mai mare rigoare în ceea ce priveşte lucrările Parlamentului nu au suport, în condiţiile în care parlamentarii PSD şi PNL nu se prezintă la „serviciu”, a declarat joi (01 martie 2012) purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, într-o conferinţă de presă.

„În legătură cu această grevă de lux a USL, (…) acum înţelegem că ei nevenind la serviciu ne cer nouă să fim stricţi cu prezenţa.(…) Ceea ce le transmitem e că suntem gata să implementăm orice alte reguli noi sau să le întărim pe cele existente în ceea priveşte prezenţa în Cameră şi prezenţa la lucrările Parlamentului. Dar, ca să facem lucrul acesta, trebuie să vină la serviciu. Nu e de ajuns ca din chiulul vândut drept protest politic împotriva tiraniei să vorbeşti despre cei care vin la serviciu, spunând că aceia care vin la serviciu nu prea vin. E de-a dreptul ridicol. Dar, dacă chiar vor să avem un Parlament în care să regulile de prezenţă să fie mai accentuate îi invităm să vină la serviciu şi să facă această propunere conform Regulamentului”, a declarat Sever Voinescu.

Voinescu a subliniat, faţă de acuzele că puterea este „dictatorială” şi că nu ţine cont de opoziţie la elaborarea legilor, că parlamentarii puterii au votat şi votează şi iniţiative ale opoziţiei.

„În şedinţele de vot final pe care le facem la Camera Deputaţilor în lipsa opoziţiei, trec multe legi care sunt iniţiate de colegi de la PSD. Săptămâna trecută a trecut una iniţiată chiar de domnul Ponta. Asta este dovada că noi lucrăm serios şi că îi aşteptăm să lucrăm împreună, dincolo de vorbe şi de flagelarea asta publică în care deja nu mai crede nimeni”, a declarat Sever Voinescu

Purtătorul de cuvânt al PDL şi-a exprimat speranţa că opoziţia va participa la dezbaterile şi votul pentru ratificarea Tratatului de guvernanţă fiscală, deşi nu a dorit să susţină formal acest demers prin încheierea protocolului semnat, deja, în acest sens de partidele coaliţiei.

„Pur şi simplu aceşti oameni reduc agenda românilor la o bătălie socialişti versus dreapta. Ei versus noi. Asta e ce îi interesează pe ei. E păcat şi e regretabil. Totuşi, suntem convinşi că la momentul la care acest Tratat va fi dezbătut şi ratificat în Parlament vor fi acolo şi ei şi vor vota alături de noi”, a mai declarat Sever Voinescu
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.