Traian Băsescu: De bună voie statele semnatare împart controlul cu CE

1

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri (02 martie 2012), după semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, că cele 25 de state semnatare ale documentului împart de bună voie controlul naţional pe buget şi fiscalitate cu Comisia Europeană.

„Este clar că, de bună voie, cele 25 de state semnatare împart controlul naţional pe buget şi fiscalitate cu Comisia Europeană, care îşi face rolul de jandarm al respectării elementelor tratatului”, a spus Traian Băsescu, în conferinţa de presă susţinută la finalul Consiliului European de primăvară de la Bruxelles.

Şeful statului a precizat că, prin semnarea de către România a acestui Tratat, ţara noastră s-a raliat efortului comun de creştere a competitivităţii în zona Euro, punctând că moneda euro este a întregii UE.

„În ceea ce priveşte tratatul, aş spune că stabileşte un nou pas, extrem de important în ceea ce priveşte integrarea politicilor economice. Acest proces se va realiza pe două căi, pe de o parte din creşterea gradului de armonizare politică la nivelul UE şi, poate mai important, creşterea controlului instituţiilor europene în privinţa coordonării politicilor naţionale în special al celor fiscal-bugetare”, a mai spus Băsescu.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. sa trezit vidicu, a-lu... spune

    WOW!…..CHIAR TREBUIE SA FII CERCETATOR DE STIINTA A.I. SA POTI DESCOPERII ACEST LUCRU!…..COANE T.B., CONTINUA NENE TOT ASA…POATE INTRII IN CARTEA RECORDURILOR(AI GRIJA CA AI SI COMPETITIE DE PE CONTINENTUL NORD AMERICAN…POATE FACETI O HORA IN DOI!)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.