Anchetă deschisă în cazul vasului de croazieră avariat Costa Allegra

0

O anchetă a fost deschisă vineri (02 martie 2012) pentru a se stabili cauzele avariei vasului de croazieră Costa Allegra, care a constrâns o mie de pasageri de la bordul său la condiţii de viaţă foarte sumare timp de trei zile în Oceanul Indian, în timp ce numeroşi pasageri au lăudat devotamentul căpitanului şi echipajului, relatează AFP.

Costa Allegra, lipsită de propulsie şi electricitate luni, după un incendiu urmat de o pană a generatorului de rezervă, a fost remorcată marţi de un trauler francez până la 380 km sud-vest de Mahe, principala insulă a arhipelagului Seychelles, unde a ajuns joi.

„Ancheta se află în curs de desfăşurare, este o navă mare, va dura, deci, mult timp până ne vom face o idee despre ce anume a declanşat incendiul şi motivele pentru care a făcut pană generatorul de rezervă”, a declarat pentru AFP comandantul pazei de coastă a Republicii Seychelles, locotenent-colonelul Georges Adeline.

„Au sosit tehnicieni care vor lucra pe navă. Am încercat să o conectăm la un generator din port, dar nu are curent electric încă”, a adăugat acesta.

Costa Crociere, societatea care deţine această navă de croazieră de 187 de metri lungime şi 28.600 de tone, este deja vizată de numeroase plângeri după naufragiul din 13 ianuarie al unui alt vas aflat în proprietatea sa, Costa Concordia, care s-a soldat cu 32 de morţi.

Însă în timp ce căpitanul Concordiei, Francesco Schettino, inculpat de justiţia italiană, a fost criticat sever pentru că a trecut voluntar prea aproape de coasta insulei Giglio şi pentru că şi-a abandonat nava în timpul evacuării, omologul său de pe Allegra, Nicolo Alba, a fost lăudat de mai mulţi pasageri pentru profesionalismul şi devotamentul său.

„Căpitanul a fost prezent în permanenţă, spre deosebire de Schettino”, a subliniat Sara, o pasageră italiană, la Victoria, capitala Republicii Seychelles. „Nu pot decât să-l laud pe căpitan, a fost genial. Ar fi putut merge foarte rău, dar nu a fost cazul”, a confirmat o compatrioată a acesteia, Francesca Pierozzi.

Aproximativ 70% din pasagerii vasului Costa Allegra au rămas în insulele Seychelles pentru a-şi continua vacanţa pe cheltuiala companiei Costa Crociere.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.