Guvernul britanic intenţionează să încredinţeze servicii de poliţie unor societăţi private

0
Guvernul britanic înţelege să încredinţeze unor societăţi private responsabilităţi care în prezent îi revin poliţiei, mai ales în ceea ce priveşte anchetele penale şi patrulele de cartier, informează sâmbătă AFP, care citează surse concordante.

Poliţia din două regiuni, West Midlands şi Surrey, au solicitat ca societăţi private precum G4S să preia servicii care îi revin ei în prezent, precum urmărirea indivizilor care prezintă un risc înalt sau reţinerea suspecţilor, a relatat cotidianul britanic The Guardian.

Un astfel de contract ar reprezenta o valoare potenţială de 1,5 miliarde de lire sterline (1,8 miliarde de euro sau 2,4 miliarde de dolari) pe o perioadă de şapte ani, potrivit cotidianului.

Guvernul britanic ‘susţine’ demersul poliţiei ‘care examinează un parteneriat cu sectorul privat în scopul de a face economii şi de a servi mai bine populaţia’, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

‘Societăţile private nu vor putea aresta suspecţi şi nu vor fi singurele răspunzătoare de anchetele penale’, a precizat acesta.

Guvernul britanic, condus de conservatorul David Cameron, a prevăzut economii de 20% în bugetul poliţiei pe o perioadă de patru ani, în cadrul unui amplu plan de austeritate, adaugă sursa citată.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.