Karoly Borbely: Minerii din Valea Jiului nu vor primi majorări salariale

0
Minerii din Valea Jiului nu vor primi majorări salariale în urma protestelor, însă o soluţie pentru creşterea viabilităţii minelor ar putea fi modificarea preţului practicat de termocentralele Mintia şi Paroşeni, a declarat, marţi, 6 martie,secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Karoly Borbely.

‘Ministerul Economiei şi-a îndeplinit atribuţiile pentru minerii din Valea Jiului. Un an s-a muncit la Bruxelles pentru ajutorul de stat, pentru ca cele trei mine neviabile să funcţioneze până în 2018, iar oamenii să nu fie daţi afară. Sunt şase ani, nu ştiu dacă este mult sau puţin pentru reconversia profesională.

Dar trebuie să ţinem cont că suntem în Uniunea Europeană şi trebuie să respectăm regulile pe care le aplică toată lumea. De asemenea, în strategia energetică a României, minele vor fi în continuare un punct de bază. Analizăm în continuare profitabilitatea lor, costurile. Pentru Valea Jiului mi se pare extrem de grav că nu apreciază eforturile Ministerului Economiei, pentru că prin acordarea subvenţiilor, prin aprobarea bugetului, se asigură plata la zi a salariilor, la fel şi sumele pentru cei disponibilizaţi, precum şi locurile de muncă până în 2018, iar minerii vor în continuare creşteri de salarii’, a afirmat Karoli Borbely.

Oficialul a precizat că o încercare de a ajuta activitatea minelor ar putea fi modificarea preţului practicat de termocentralele Mintia şi Paroşeni, subiect ce va fi discutat, marţi, între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai celor două unităţi. ‘Astăzi vom avea o discuţie cu reprezentanţii termocentralelor Mintia şi Paroşeni pentru a găsi un alt preţ, astfel încât să încercăm să facem mai viabilă activitatea minelor’, a spus Borbely.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei a precizat că acordul încheiat în urmă cu o lună cu angajaţii din Valea Jiului nu are acoperire legală în ceea ce priveşte acordarea sporurilor de periculozitate.

‘Nu putem pune bază pe ceva ce nu este acoperit prin lege. Acordul încheiat în urmă cu o lună nu are acoperire legală în ceea ce priveşte acordarea sporurilor de periculozitate. Discutăm în continuare cu ei. Revendicările trebuie discutate şi cu Ministerul Justiţiei. Acum nu avem o soluţie, dar cu siguranţă nu se pot permite majorări salariale. Nu putem avea un tratament diferit pentru mineri faţă de cel pentru ceilalţi bugetari’, a adăugat Borbely.

Reprezentanţii sindicatelor din Valea Jiului se vor întâlni cu cei ai Ministerului Economiei pentru a discuta despre revendicările minerilor.

Minerii din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani protestează, începând de luni, pentru că nu au primit sporul de pericol în subteran majorat. Aceştia solicită plata sporului la o valoare de 700 de lei pe lună.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.