Bacău: Trei medici sancţionaţi în cazul unei fetiţe ce a murit bolnavă de rabie

1
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a decis sancţionarea disciplinară cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună a celor trei medici care au consultat şi diagnosticat o fetiţă de cinci ani, Denisa Nicoleta V, care a murit ulterior de rabie, la o clinică din Iaşi.

„Sancţionarea s-a făcut potrivit prevederilor alin. 248, lit. C din Codul Muncii, la baza deciziei stând şi notele explicative date de cei trei medici, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi referatul Comisiei de disciplină din cadrul unităţii noastre medicale din data de 5 martie, prin care se constata neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute în fişa postului”, a declarat, marţi, Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe Bacău.

Potrivit acesteia, sancţiunile decise de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău „au în vedere latura administrativă a activităţii desfăşurate de cei trei medici”.

„Potrivit legii, Colegiul Medicilor este singurul organism care ar putea decide şi o eventuală sancţionare profesională a acestora”, a precizat Dan Stoica, managerul unităţii medicale băcăuane.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. alex spune

    5 % nimic in comparatie cu spaga care o iau zi de zi de la cei bolnavi…
    toata lumea stie dar nimeni nu face nimic…
    daca nu ai bani sa le umpli buzunarele,mori cu zile,,,nici nu se uita la tn

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.