Băsescu: E necesară modernizarea clasei politice prin votul uninominal curat şi aplicarea referendumului din 2009

0
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, 7 martie, că este necesară modernizarea clasei politice prin introducerea unui vot uninominal curat şi punerea în aplicare a referendumului din 2009 privind crearea unui Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„Aş vrea să exprim şi un punct de vedere care s-ar putea să nu placă şi acesta este legat de nevoia de modernizare a clasei politice. Un prim pas s-a făcut în momentul în care am introdus votul uninominal. În acelaşi timp, este clar că un vot uninominal compensat, aşa cum îl avem acum, nu face decât să creeze distorsiuni şi oameni mai puţin susţinuţi de cetăţeni ajung în Parlament în locul unora care au luat un număr mai mare de voturi. Este, cred, o obligaţie morală a majorităţii ca, împreună cu minoritatea din Parlament, să decidă un vot uninominal curat, care nu mai lasă ca oameni de pe locul trei să ajungă parlamentari, iar cei care au fost primii în colegiu să rămână acasă”, a spus şeful statului în discursul său din Parlament.

El a mai solicitat, tot pentru modernizarea clasei politice, aplicarea referendumului din 2009.

„Trebuie să recunoaştem că oricăruia dintre dv, fie că sunteţi la Putere sau că priviţi la televizor, fiind în Opoziţie, îi este greu să meargă în colegiu şi să spună ‘aveţi încredere în noi, dacă ne daţi votul noi vom lucra pentru voi’, când astăzi oricare dintre membrii Parlamentului este vulnerabil la votul cetăţenilor.

Cetăţenii au cerut Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Or, oricare dintre parlamentari va fi privit cu suspiciune cu privire la sinceritatea solicitării votului dacă acest lucru nu se întâmplă. Ştiu că trebuie două treimi, ştiu că trebuie făcut un efort de a se discuta cu Opoziţia, dar ţineţi cont că a fost un vot cu peste 80% dintre participanţii la referendum în favoarea soluţiei Parlamentului unicameral”, a spus Traian Băsescu.

El a arătat că Parlamentul funcţionează ca un for unicameral în condiţiile în care o singură Cameră legiferează, respectiv cea decizională.

„Este foarte greu să justificaţi necesitatea a două Camere când singurul suveran este votul popular, iar poporul s-a pronunţat şi cred că aveţi obligaţia să ţineţi cont de acest vot”, a afirmat şeful statului.

Traian Băsescu a fost aplaudat pentru cele două solicitări.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.