ÎCCJ se pronunţă pe 20 martie în dosarul „Valiza”

0
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se pronunţă pe 20 martie în dosarul „Valiza”, în care patronul FC Steaua Bucureşti, George Becali, este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Magistraţii ÎCCJ au judecat marţi ultimul termen în dosarul „Valiza” iar procurorii au cerut condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare pentru dare de mită şi doi ani închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au mai cerut, marţi, condamnarea la doi ani închisoare pentru Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a lui Victor Piţurcă şi doi ani cu executare pentru avocata Alina Ciul.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut loc, marţi, ultimul termen în procesul în care George Becali este acuzat că le-ar fi oferit bani jucătorilor Universităţii Cluj pentru a câştiga meciul cu CFR Cluj.

Patronul FC Steaua, George Becali, a declarat pe 22 februarie, la ÎCCJ, că potrivit Legii 27/2002 prin care s-a ratificat un act normativ de la Strasbourg ce priveşte corupţia, mita în cazul corupţiei din sectorul privat este atunci când se oferă bani pentru încălcarea obligaţiunilor de către cineva.

„Or, ce, le-am cerut eu jucătorilor de la Universitatea să piardă? Nu, să câştige, câştigarea meciului nu reprezintă încălcarea obligaţiilor. Scrie aici, domnul procuror ar trebui să citească legea. Ce aţi făcut, domnule procuror, aţi consumat timpul meu, al judecătorilor, aţi chemat toată ziua jucătorii aici să dea declaraţii, toată presa asta, aţi consumat banii statului, mi-aţi ţinut atâta timp 1.700.000 de euro, pentru ce?”, a spus George Becali.

Procesul „Valiza” a început pe 21 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Cluj, însă pe 6 octombrie 2009 magistraţii clujeni au admis cererea de declinare a competenţei către ÎCCJ, având în vedere calitatea de europarlamentar pe care Becali a obţinut-o pe parcurs.

Pe 18 decembrie 2008, finanţatorul Stelei şi antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul „Valiza”. Becali este acuzat de dare de mită şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Victor Piţurcă, de favorizarea infractorului, în legătură cu infracţiunile de corupţie.

În acelaşi dosar mai sunt inculpate patru persoane: Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, acuzat de complicitate la dare de mită, Alina Florentina Ciul, avocat la Baroul Bucureşti, acuzată de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), Gheorghe Radu Marino, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), şi Raul Volcinschi, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie.

Procurorii DNA au instituit, în mai 2008, sechestru asigurător şi au indisponibilizat suma de 1.700.000 de euro aparţinând lui George Becali, în scopul confiscării speciale. Banii ar fi fost destinaţi premierii echipei Universitatea Cluj, pentru a nu pierde meciul cu CFR Cluj (0-1 pe teren), din ultima etapă a sezonului respectiv. În cazul în care CFR nu câştiga meciul, Steaua ar fi devenit campioană.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.