Îngheţata duce la dependenţă, la fel ca drogurile

0
O echipă de cercetători americani din Oregon arată că îngheţata poate provoca o puternică dependenţă, ca şi drogurile. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia, după ce au efectuat IRM-uri (imagistică prin rezonanţă magnetică) persoanelor care mănâncă îngheţată, că pofta lor este „asemănătoare” cu cea a toxicomanilor.Studiul specialiştilor, publicat în American Journal of Clinical Nutrition, arată că acest aliment dulce şi rece este perceput „de creier ca o recompensă”.

Dr Kyle Burger consideră că un consum excesiv de îngheţată, bogată în zaharuri şi materii grase, poate crea aceeaşi senzaţie de lipsă şi dependenţă ca şi cea resimţită în cazul drogurilor. El explică în The Telegraph: „Acest model se observă la consumatorii de droguri: cu cât un om consumă mai mult droguri, cu atât plăcerea lui va fi mai mică. Omul va consuma mai mult ca să atingă nivelul de satisfacţie pe care l-a avut.”

„Mulţi oameni fumează, beau sau joacă, dar nu dezvoltă dependenţă. Alţii, în schimb, nu se pot lipsi de aceste lucruri. Aşa se întâmplă şi cu mâncarea. Consumul repetat al acestui tip de aliment poate duce la un exces de calorii”, încheie dr Burger.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.