Fiscul rambursează TVA în valoare de peste 1,12 miliarde lei, în martie 2012

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa TVA în valoare de peste 1,12 miliarde de lei în luna martie, potrivit unui comunicat al instituţiei remis vineri ,9 martie.

Din valoarea totală de 1,128 miliarde de lei a deconturilor pentru care există decizie aprobată privind rambursarea lunară a TVA, sumele de restituit totalizează 928,1 milioane lei.

Plata efectivă a acestor sume a fost eşalonată în trei tranşe. Tranşa I, în sumă de 182,2 milioane lei, a fost decontată la data de 8 martie, tranşa II respectiv 276,5 milioane lei va fi decontată în 23 martie iar tranşa III – 469,4 milioane lei, în 29 martie.

Potrivit ANAF, deconturile cu compensare şi restituire totalizează 991,5 milioane lei, din care se compensează suma de 63,4 milioane lei şi se restituie 928,1 milioane lei. Deconturile cu compensare integrală totalizează 125,9 milioane lei iar cele cu compensare parţială se ridică la 10,8 milioane lei.

În selecţia lunii martie 2012 au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 27 februarie 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.