FMI: Riscul unei crize grave în zona euro a fost „înlăturat pentru moment”

0 9
Riscul unei crize grave în zona euro „a fost înlăturat pentru moment”, a declarat joi ,8 martie,directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, în contextul în care operaţiunea de ştergere a unei părţi a datoriei elene se îndreaptă spre un succes, potrivit AFP.

„În momentul în care vorbim, se pare că aceasta este pe drumul cel bun. Şi se pare că cifrele sunt promiţătoare”, a declarat dna Lagarde legat de operaţiunea de restructurare a datoriei greceşti, în cadrul unei emisiuni la televiziunea publică „Charlie Rose”.

„Cred că riscul real de criză, al unei crize grave, este pentru moment înlăturat”, a remarcat ea, adăugând: „Spun pentru moment că europenii mai au încă multe lucruri de făcut. Nu au instalat încă acest mecanism antiincendiu pe care mulţi îl cer de la ei”.

Christine Lagarde şi-a exprimat însă încrederea în ceea ce priveşte şansele ca Europa să convină asupra dimensiunii scutului său contra crizei datoriei, o condiţie prealabilă pentru ca restul lumii să consolideze resursele FMI.

„Nu sunt pesimistă. Primăvara se simte în aer”, a mai declarat directorul FMI, făcând apel la europeni să acorde importanţă acestui mecanism de protecţie numit Mecanismul European de Stabilitate (MES), o structură comună permanentă destinată să finanţeze statele incapabile să facă faţă pe piaţa datoriei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.