Guvernul este interesat de atragerea investiţiilor pentru exploatarea resurselor României

0
Guvernul este interesat de atragerea investiţiilor pentru exploatarea resurselor energetice ale României, le-a spus, vineri, 9 martie,premierul Mihai-Răzvan Ungureanu reprezentanţilor ExxonMobil şi OMV Petrom.Primul-ministru a avut, vineri, la Palatul Victoria o întrevedere cu Ian Fischer, directorul general al sucursalei ExxonMobil Explorare şi Producţie România, şi cu Mariana Gheorghe, director general executiv al OMV Petrom.Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, principala temă de discuţie a fost activitatea de explorare din perimetrul Neptun al Mării Negre, având în vedere că cele două companii au confirmat, în 22 februarie, o descoperire de gaze potenţial semnificativă în sectorul românesc al Mării Negre.

„Reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom au apreciat buna colaborare avută cu autorităţile române în cadrul întregului proces. Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a arătat că Executivul este interesat de atragerea de investiţii în vederea exploatării resurselor energetice ale României”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Sonda Domino-1, operată de ExxonMobil, este prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Marii Negre. Domino-1 este situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncime de aproximativ 930 de metri.

A fost forată cu nava DeepWater Champion, cea mai modernă navă de foraj din lume şi care operează în prezent în Marea Neagră pentru companiile ExxonMobil şi Petrom, a menţionat sursa citată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.