Cum s-a schimbat primăvara în ultimii 150 de ani

0

– Primăvara în Massachusetts s-a schimbat mult faţă de perioada în care Concord era oraşul natal al lui Henry David Thoreau, iar scriitorul însuşi i-a ajutat oamenii de ştiintă să analizeze evoluţia efectelor primăverii în regiune, scrie Live Science.

Începând cu 1851, Thoreau lua note în jurnalele sale în legătură cu viaţa plantelor şi animalelor din zonă, ajutând, în acest fel, cercetările moderne să analizeze diferenţele survenite în timp în calendarul lor.

Richard Primack, profesor de biologie la Universitatea din Boston, a mers pe urmele scriitorului, observând obiceiurile aceloraşi specii identificate de Thoreau.

Comparaţia dintre rezultatele observaţiilor lui Thoreau şi cele moderne ale lui Primack indică faptul că prima zi de înforire, pentru 43 dintre cele mai comune specii de plante, s-a decalat, în medie, cu 10 zile. Mai mult, s-a observat că speciile care nu sunt flexibile au ajuns să dispară.

Există două modalităţi în care pot reacţiona plantele şi animalele la schimbările climatice:  fie îşi modifică aria de acoperire, deplasându-se în zonele de munte, de exemplu, fie îşi schimbă calendarul în funcţie de factorii climatici, cum ar fi momentul în care înfloresc, îşi pierd frunzele sau migrează.

Cercetatorii au analizat datele obţinute din propriile observaţii, realizate pe parcursul a trei ani, şi le-au comparat cu cele ale lui Thoreau, constatând că 43 de specii de plante comune au înflorit cu de şapte zile mai devreme, în medie, decât au făcut-o în timpul lui scriitorului american.

Într-un secol şi jumătate, temperatura medie la început de primăvară a crescut cu 2,4 grade Celsius.

În zonele urbane încălzirea se produce şi mai devreme decât în alte regiuni, cauzată de efectul de „insulă de căldură urbană” , care survine atunci când suprafeţele artificiale, cum ar fi trotuarele, pavajele, carosabilul, absorb caldura în timpul zilei.

Mai recent, cercetatorii au adaugat date din 2008, 2009 şi 2010 pentru o nouă analiză.  În 2010 s-a înregistrat, de altfel, cea mai cadă lună aprilie din istorie pentru zona Boston.

Noile date au arătat că florile infloresc, acum, cu 10 zile mai devreme decât acum un secol.

Însă nu toate speciile răspund la fel  la schimbările climatice. Cele care nu îşi pot adapta calendarul în funcţie de fluctuaţiile de temperatură, ajung să dispară. De exemplu, în timpul lui Thoreau, în regiunea Concord puteau fi găsite 21 de specii de orhidee sălbatică,  în timp ce astăzi au supravieţuit aproximativ şase, a spus Primack. “Ceea ce ne arată că schimbările climatice nu afecteaza numai perioda de înflorire a plantelor, ci şi abundenţa şi varietatea speciilor. Temperaturile mai mari la început de primăvară sunt cauza pentru care unele specii se adaptează iar altele dispar”, a adăugat cercetătorul.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.