Fukushima: Lanţ uman de 230 km în Franţa în cadrul manifestaţiilor împotriva sectorului nuclear

0 11

Manifestaţiile împotriva sectorului nuclear, printre care şi un lanţ uman de 230 km, au adunat duminică,11 martie, mii de persoane în toată Franţa, la un an de la catastrofa de la Fukushima, transmite AFP.

Circa 60.000 de persoane, purtând veste fluorescente, printre care doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din aprilie şi mai, s-au aşezat duminică între Lyon (centru-est) şi Avignon (sud), formând ‘un lanţ uman pentru renunţarea la energia nucleară’.

Ei s-au ţinut de mâini şi s-au legat cu panglici adezive ca să ocupe întreaga distanţă de 230 km dintre Lyon şi Avignon. De dimineaţă au început să sosească zeci de autocare din Germania, Elveţia, Belgia şi din toată Franţa.

Cu cele 14 reactoare, valea Ronului este regiunea cea mai nuclearizată din Europa. ‘Este un moment în care comemorăm îngrozitoarea tragedie de la Fukushima, ca să nu uităm; este şi un gest de solidaritate cu poporul japonez’, a declarat Eva Joly, candidată la alegerile prezidenţiale din partea ecologiştilor.

La Bordeaux (sud-vest), circa 1.500 de persoane au făcut un lanţ uman de câteva sute de metri, potrivit organizatorilor. La Bayonne, mai la sud, câteva sute de persoane s-au prins şi ele într-un lanţ uman, la chemarea mişcării altermondialiste basce Bizi. Şi la Saint-Malo, Rennes şi Faou (vest) manifestanţii au făcut lanţuri umane.

În 40 de ani, Franţa a construit o reţea impunătoare de centrale nucleare şi o filieră industrială performantă, dominată de Areva şi EDF (Electricite de France). În timp ce preşedintele Nicolas Sarkozy apără industria nucleară, candidatul socialist la alegerile prezidenţiale şi favorit în sondaje, Francois Hollande, propune ca sectorul nuclear să scadă până în 2025 de la 75% la 50% în domeniul electricităţii din Franţa.

Franţa este cea mai dependentă ţară din lume de energia atomică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.