Tăriceanu, despre o alianţă PDL-PNL: Această ipoteză nu poate fi luată în niciun fel în calcul

0
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu consideră că ipoteza unei alianţe între democrat-liberali şi liberali nu poate fi luată în calcul, având în vedere că PNL face parte din proiectul politic USL.

„Această ipoteză (o alianţă PDL-PNL – n.r.) nu poate fi luată în nici un fel în calcul, având în vedere că Partidul Naţional Liberal face parte din Uniunea Social Liberală. Ne-am dat cuvântul în faţa partenerilor noştri cu care am făcut un proiect politic cu care mergem în alegeri”, a declarat Tăriceanu, la RFI.

El a subliniat că orice discuţie referitoare la o apropiere sau o alianţă a liberalilor cu Partidul Democrat Liberal este „inutilă”.

„Cunoaştem bine cine sunt personajele din Partidul Democrat Liberal, care din păcate nu au demonstrat că pot să fie partenerii cuiva. Ei sunt partenerii lui Traian Băsescu şi dacă asta îşi doresc, e bine să rămână pe mai departe în aceeaşi formulă”, a afirmat fostul premier.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu este posibilă realizarea unei alianţe PSD-PDL după alegerile din acest an şi că o eventuală apropiere a democrat-liberalilor ar putea fi de PNL.

„Nu cred că este posibil aşa ceva. Cred că, dacă este vreo variantă care să apropie două partide, este PDL – PNL. Poate fi o variantă, dar nu vreau să prejudec nimic. Cu PSD s-a încercat marea coaliţie, au abandonat-o pe nimic, pentru interese electorale”, a spus Băsescu, într-o emisiune televizată, întrebat dacă s-ar putea prefigura după alegeri un guvern PDL-PSD.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.