Americanii utilizează din ce în ce mai mult transportul în comun

0
Americanii au efectuat anul trecut 10,4 miliarde de călătorii în sistemul de transport în comun, a doua mare cifră înregistrată după 1957, în condiţiile în care preţul benzinei a crescut iar economia şi-a revenit, a anunţat luni,12 martie, grupul American Public Transportation Association, transmite Reuters.Gradul de utilizare a transportului în comun înregistrat în 2011 este devansat doar de situaţia înregistrată în 2008, anul în care preţul galonului de benzină a trecut de patru dolari, susţine American Public Transportation Association.

‘Principalele două motive pentru această creştere a utilizării transportului în comun sunt creşterea preţului la benzină în anumite zone şi revenirea economiei care a condus la creşterea numărului de persoane care au revenit în câmpul muncii’, a declarat preşedintele American Public Transportation Association, Michael Melaniphy.

Pe ansamblu, numărul de călătorii în sistemul de transport în comun a crescut cu 2,3% în 2011 comparativ cu 2010. Un ritm mai rapid de creştere (5,4%) s-a înregistrat în comunităţile rurale cu o populaţie mai mică de 100.000 de persoane.

Numărul călătoriilor cu tramvaiul a crescut cu 4,9% în 2011, în timp ce numărul călătoriilor cu metroul a crescut cu 3,3% iar marile companii de autobuze au raportat o creştere de 0,4% la nivel naţional.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.