Balanţa de plăţi a României: deficit de 37 milioane euro, în ianuarie 2012

0
Balanţa de plăţi a României a înregistrat un deficit de 37 milioane de euro, la 31 ianuarie 2012, în scădere cu 73,4 la sută, faţă de ianuarie 2011, când deficitul net a fost de 139 milioane euro, a anunţat, marţi,13 martie, Banca Naţională, într-un comunicat.

Reducerea deficitului net s-a datorat, în principal, majorării excedentului transferurilor curente şi reducerii deficitului balanţei veniturilor.

Deficitul contului curent în luna ianuarie 2012 a fost finanţat în proporţie de 62,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 23 milioane euro (faţă de 376 milioane euro în luna ianuarie 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 130 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 107 milioane euro net.

Pe categorii de bunuri şi servicii, deficitul total net a fost de 15 milioane euro, din care transporturile au înregistrat un excedent de 75 milioane euro sută, turismul şi călătoriile un deficit net de 19 milioane euro, iar alte categorii de servicii un minus de 71 milioane euro.

Deficitul net la venituri a fost de 204 milioane euro, la 31 ianuarie 2012, faţă de minus 255, la 31 ianuarie 2011.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75,143 miliarde euro, la 31 ianuarie 2012, (77,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,6 la sută faţă de 31 decembrie 2011.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 ianuarie 2012, nivelul de 22,202 miliarde euro (22,8 la sută din total datorie externă), în scădere cu 3,4 la sută faţă de 31 decembrie 2011.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 19,4 la sută, în ianuarie 2012, comparativ cu 27,9 la sută în anul 2011. Gradul de acoperire a fost 8,5 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2012, faţă de 7,5 luni la 31 decembrie 2011.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.