Competiţie pe ferme fotovoltaice: preţul privat de la Târgu Neamţ este de 6 ori mai mic decât preţul pe bani publici al lui Pinalti

0

– Din bani publici, Pinalti va toca peste 16 milioane de euro pentru 4 hectare de centrală electrică cu panouri solare, în timp de Decebal Arnăutu anunță un proiect cu doar 10 milioane de euro pentru 15 hectare

Primarul orașului Târgu Neamț, Decebal Arnăutu, a aruncat spre știința poporului, prin intermeniul ședinței Consiliului Local, vestea că va face o mare fermă fotovoltaică în urbea pe care o păstorește. Conform celor susținute de primar, centrala fotovoltaică va fi construită pe 15 hectare de teren, cu investiție privată, care ar totaliza 10 milioane de euro, din care 100.000 de euro contribuţia Primăriei Târgu Neamţ. Calculele bazate pe aceste cifre dau un preț pe hectarul de fermă fotovoltaică de 0,667 milioane de euro.

Cifra aceasta îi face un deserviciu, poate în mod inconștient din partea lui Arnăutu, lui Pinalti. Mai-mare peste Piatra Neamț este unul dintre primii din țară care au mirosit oportunitatea acestor afaceri, dar pe bani publici. Atunci când dispui de aceștia la discreție având frâiele puterii și influenței în mână, banii publici pot fi tocați „fără număr“. Dovada este că pentru Pinalti hectarul de fermă fotovoltaică este de cel puțin șase ori mai scump decât cel anunțat de Arnăutu.

Peste 16 milioane euro pentru o fermă de 4 hectare

Proiectul „Realizarea unei noi capacităţi de producere a energiei electrice prin valorificarea resursei de energie regenerabilă solară cu o putere instalată de 2,9946 MW, în municipiul Piatra Neamţ“ este conceput de Primăria lui Pinalti pentru 3,6 hectare de teren, plus 0,4 hectare necesare spaţiilor de întreţinere, deci un total de 4 hectare. Banii publici alocați însă sunt de circa 71 milioane lei, din care 62,246 milioane de lei din Fondul European pentru dezvoltare Regională şi 8,761 milioane de lei de la bugetul de stat. Înseamnă că, la cursul de astăzi, 13 martie, de 4.3558 lei pentru un euro, cheltuiala ar fi de 16,3 milioane de euro. Pe un singur hectar de fermă fotovoltaică s-ar cheltui, așadar peste 4 milioane de euro! Față de calculele private de la Târgu Neamț, hectarul de la Piatra Neamț este de 6 ori mai scump!

Preocupările lui Pinalti pentru afaceri cu energie sunt notorii. Numele firmei pe care a demascat-o chiar Elena Udrea ca fiind a „băieților deștepți“ care fac afacerei de milioane de euro pe spinarea populației traficând curentul electric, „Green Energy“, arată că de la începuturile acestor preocupări orientarea era spre „verde“, dar, probabil, în așteptarea marilor oportunități, „băieții deștepți“ s-au ocupat de traficul cu energie produsă convențional.

Proiectele lui Arnăutu le umbresc pe cele ale lui Pinalti

Nu este prima dată când Decebal Arnăutu anunță proiecte care i-ar banaliza „realizările mărețe“ ale lui Pinalti. Dacă la Târgu Neamț s-ar contrui o telegondolă, așa cum s-a gândit Arnăutu căclând pe urmele lui Pinalti și dacă aceasta ar lega, de exemplu, două dintre obiectivele turistice cele mai vizitate din județ, aflate, culmea, nu în localitatea de pseudo „interes național“, ci în parohia lui Arnăutu, și anume Casa memorială Ion Creangă și Cetatea Neamț, atunci telegondola care leagă gara pietreană de un vârf pe care nu exista și nici nu va exista nimic de interes pentru o bună bucată de vreme va cădea în dizgrația posibililor consumatori de tras pe cablu. De aceea, probabil, nimeni din zonele înalte ale puterii nu l-a încurajat pe Arnăutu să ducă până la capăt visul cu telegondola.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.