Guvernul bulgar a aprobat acordul pentru gazoductul Nabucco

0 7

Guvernul bulgar a aprobat, în cadrul şedinţei sale de marţi, 13 martie,acordul între compania bulgară pentru realizarea gazoductului Nabucco şi consorţiul internaţional Nabucco. Prin aprobare, executivul de la Sofia propune parlamentului să ratifice documentul.

Fiecare dintre ţările care au semnat acordul internaţional privind proiectului Nabucco /Austria, Bulgaria, Ungaria, România şi Turcia/ se obligă să încheie un contract bilateral cu consorţiul internaţional, se afirmă într-un comunicat de presă .

Prin acest document bilateral, ţările se angajează să creeze condiţii favorabile pentru proiect şi să acorde un sprijin companiilor care îl realizează.

Proiectul Nabucco prevede construcţia unui gazoduct de 3.900 de kilometri de la frontiera de est a Turciei până în Austria, care trebuie să tranziteze Bulgaria, România şi Ungaria.

Conducta, care urmează să aibă o capacitate de 31 miliarde de metri cubi, trebuie să fie alimentată cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice şi Asia Centrală, cel mai probabil furnizor fiind Azerbaidjanul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.