Olanda şi-a îmblânzit tonul faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen

0

Olanda va accepta, în septembrie, aderarea în etape a Bulgariei şi României la Schengen dacă cele două ţări primesc rapoarte pozitive în vară, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, a declarat marţi, 13 martie, într-o conferinţă de presă, ambasadorul olandez la Sofia, Karel Van Kesteren.

Van Kesteren a amintit că Olanda a pus condiţia existenţei a două rapoarte pozitive pe justiţie înainte de a sprijini aderarea celor două ţări cu frontierele aeriene şi maritime. Diplomatul l-a citat pe premierul olandez Mark Rutte, care a calificat raportul interimar pentru Bulgaria, prezentat în februarie, drept ‘mai mult sau mai puţin pozitiv’ şi a adăugat că speră ca şi raportul din vară să fie şi el tot pozitiv.

‘Totul se află în mâinile voastre. Sper că veţi face tot posibilul să atingeţi acest obiectiv’, a spus Van Kesteren. El a precizat că este vorba de o aderare doar cu frontierele maritime şi aeriene, în timp ce problema frontierelor terestre urmează să fie discutată ulterior.

Înaltul diplomat olandez şi-a exprimat speranţa că în următoarele luni Bulgaria va înregistra progrese în două domenii: confiscarea averilor ilicite şi transparenţa activităţii Consiliului Suprem al Magistraturii.

Van Kesteren a negat afirmaţiile potrivit cărora aderarea Bulgariei şi României la Schengen este blocată de un singur partid de extrema dreaptă. Potrivit acestuia, întregul spectru politic din Olanda şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte gradul de pregătire a celor două ţări.

El a repetat declaraţia premierului Mark Rutte care a spus că guvernul lui nu se opune aderării celor două ţări, ci pur şi simplu vrea garanţii absolute că acestea respectă criteriile.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.