Arheologii greci lansează un apel pentru apărarea patrimoniului, pus în pericol de austeritate

0
Asociaţia arheologilor din Grecia lansează un apel internaţional pentru apărarea patrimoniului cultural al acestei ţări, pus în pericol de măsurile de austeritate bugetară dictate de Fondul Monetar Internaţional, transmite AFP.

Cei 950 de arheologi acuză FMI că este „un cal troian” în Grecia şi că măsurile pe care le-a impus ameninţă „democraţia şi demnitatea naţională”.

„Monumentele nu au voce, ne au pe noi„, afirmă apelul ce va fi lansat miercuri, la Atena, către toţi „colegii, universitarii şi cetăţenii Europei şi ai lumii”.

Arheologii denunţă tăierile bugetare repetate care au dus la abandonarea unor lucrări şi la reducerea fondurilor destinate securităţii pe şantiere sau în muzee.

„Măsurile de austeritate aplicate în mod autoritar, care sunt pe cale să distrugă Grecia şi monumentele sale, vor fi impuse în toată Europa”, mai susţin autorii apelului.

În Grecia există 106 muzee de arheologie şi bizantine, 250 situri arheologice organizate, 19.000 situri arheologice declarate şi 366 proiecte cofinanţate cu Uniunea Europeană, aflate în responsabilitatea serviciului arheologic din subordinea Ministerului Culturii.

În noiembrie trecut, 10% din posturile din minister au fost tăiate, în cadrul pensionărilor cerute de creditorii internaţionali ai ţării, arată arheologii. Aceştia denunţă o lege aflată în pregătire, care prevede noi reduceri de locuri de muncă, şi avertizează că „pierderile vor fi ireparabile”.

În 2011, bugetul serviciului arheologic a fost de 12 milioane de euro, în scădere cu 35% faţă de anul precedent.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.