Enel va investi 6,1 miliarde de euro pentru proiecte de energie regenerabilă în America Latină şi România

0

Enel Spa, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, îşi va direcţiona investiţiile spre America Latină şi spre energia regenerabilă, deoarece recesiunea a afectat cererea de electricitate pe cea mai mare piaţă a companiei, transmite Bloomberg.

„Creşterea trebuie să vină din energie regenerabilă şi din America Latină, precum şi din Europa de Est şi Rusia”, a afirmat directorul financiar al companiei, Luigi Ferraris, într-un interviu acordat la Londra.

Enel intenţionează să ajungă la 500 MW de energie eoliană până în 2016 în România, unde producătorii de energie eoliană primesc subvenţii prin schema de compensare prin certificate verzi, iar parcurile eoliene sunt favorizate de vânturile puternice”, a declarat Ferraris.

Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului prezent pe piaţa românescă din 2005, a investit anul trecut în România 330 de milioane de euro în parcuri eoliene, puterea instalată fiind de 269 MW.

Enel va investi în România deoarece piaţa energiei eoliene din Spania a ajuns aproape la maturitate, a explicat directorul financiar al grupului italian. Spania nu mai acordă anul acesta subvenţii pentru proiectele de energie regenerabilă pentru a-şi reduce deficitul.

„Divizia Enel Green Power va fi un pilon strategic al creşterii” grupului Enel, alături de divizia de distribuţie a energiei, a afirmat Luigi Ferraris. Acesta a explicat că până în 2016 Enel vrea să majoreze producţia de energie regenerabilă cu încă 4,5 gigavaţi prin divizia Enel Green Power. Acesta va cheltui pe plan mondial 6,1 miliarde de euro din 2012 în 2016 pentru extinderea proiectelor de energie regenerabilă.

„Deoarece am menţinut acelaşi nivel al cheltuielilor de investiţii, vom continua să realocăm fonduri de pe pieţele mature către cele emergente, cum ar fi America de Nord, America Latină şi România”, a declarat Luigi Ferraris. Investiţiile globale în America Latină vor ajunge la 5,4 miliarde de euro până în 2016.

Enel caută să se extindă în afara principalelor sale pieţe, Italia şi Spania, unde cererea urmează să scadă anul acesta deoarece criza din Europa a forţat guvernele să reducă cheltuielile.

Săptămâna trecută agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva atribuită Enel (Italia) şi Endesa (Spania) şi a confirmat ratingurile grupurilor de utilităţi la „A minus” pentru împrumuturile pe termen lung.

Revizuirea în scădere, de la stabilă la negativă, a perspectivei atribuită Enel şi Endesa reflectă performanţele sub aşteptări în 2011 pe piaţa de generare a energiei din Italia şi Spania şi persistenţa presiunilor negative în urma revizuirii ţintelor de creştere de către conducere pe perioada 2012-2016. În ambele state, cererea pentru electricitate rămâne slabă, iar profitabilitatea este afectată.

Fitch estimează în prezent că economia Italiei va înregistra anul acesta un declin de 1,7%. De asemenea persistă un mediu operaţional dificil în Spania, a doua mare piaţă a Enel.

Confirmarea ratingurile grupurilor de utilităţi la „A minus”, pentru împrumuturile pe termen lung, reflectă recunoaşterea de către Fitch a măsurilor adoptate de conducere şi răspunsul strategic la mediul economic dificil. Anunţata reducere a dividendelor cu 20% şi declinul selectiv al bugetului de investiţii sunt apreciate ca măsuri de sprijin pentru prezervarea stabilităţii financiare a Enel.

Situaţia financiară a Enel rămâne puternică: diversitatea geografică şi produsele variate comercializate s-au dovedit a fi o combinaţie utilă în timpul recentei crize economice, apreciază Fitch.

Enel a achiziţionat în 2009 Endesa, o companie spaniolă de utilităţi cu o prezenţă importantă în America Latină, cea mai mare tranzacţie încheiată în sectorul energetic în 2009. În urma achiziţionării Endesa, finalizată în iunie 2009, Enel şi-a consolidat prezenţa internaţională, devenind a doua companie de utilităţi listată la bursa europeană în funcţie de capacitatea instalată, cu 96.000 MW şi prezentă în 24 de ţări.

Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice şi cea de-a doua companie europeană de utilităţi, în funcţie de capacitatea instalată. Este prezentă în 40 de ţări din întreaga lume, având o capacitate de producţie de 97.000 MW, şi vinde energie electrică şi gaze naturale către peste 61 milioane de clienţi.

În România, Enel are circa 2,6 milioane de clienţi, 93.000 kilometri de reţea şi aproximativ 5.000 de angajaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.