Germania ar prefera să importe produse bio din România, în locul celor din China

0

România poate fi un furnizor important de produse ecologice pentru piaţa germană, una dintre cele mai mari consumatoare din lume de astfel de produse, au apreciat parlamentarii germani în întâlnirea avută cu reprezentaţii Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – „Bio România”.

„Parlamentarii germani au cerut informaţii despre agricultura ecologică din România şi despre exporturile realizate în UE pe acest segment. Germania este unul dintre cei mai mari consumatori de produse bio din lume şi apelează la importuri din China pentru asigurarea consumului intern, deşi ar prefera să importe dintr-o ţară din UE. În opinia lor, România poate fi un furnizor important de produse ecologice pentru piaţa germană”, a declarat, marţi seară, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – „Bio România”, Marian Cioceanu.

Acesta a precizat că deputatul Friedrich Ostendorf a devenit membru de onoare al Asociaţiei Bio Romania pentru iniţierea şi demersurile făcute în vederea adoptării legislaţiei de separare a agriculturii ecologice de cea referitoare la Organismele Modificate Genetic (OMG).

„Am cerut sprijin parlamentarilor germani pentru a putea să începem şi noi demersurile pentru avea o astfel de lege în România”, a precizat Marian Cioceanu.

De asemenea, şeful Bio România a anunţat că va începe demersurile pe lângă instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru limitarea consumului de iod în rândul populaţiei, în condiţiile în care consumatorii sunt practic obligaţi să consume alimente cu un conţinut mare de iod, existând un risc ridicat de îmbolnăvire.

„Vrem să începem o campanie referitoare la riscurile pe care le prezintă asupra populaţiei consumul de iod pe o perioadă mai lungă de timp. În România, suntem privaţi de dreptul la opţiune prin obligativitatea de a consuma exclusiv sare iodată direct sau indirect, prin orice aliment procesat în România.

Practic, din 2002, conform unei HG, nu mai poţi consuma decât sare iodată, deşi ar trebui ca decizia să aparţină consumatorilor. Dacă autorităţile din România nu ne vor lua în semană vom începe demersul nostru la Comisia Europeană„, a adăugat Marian Cioceanu.

Din 2002, printr-o Hotărâre de Guvern (HG 568/2002) s-a impus în România ca toată sarea din comerţ să fie iodată şi s-a interzis comercializarea sării neiodate, ‘în scopul prevenirii tulburărilor provocate de carenţa de iod’.

„Este o problemă de sănătate publică, etică profesională şi bioetică”, a afirmat profesor doctor Pavel Chirilă, vicepreşedinte Bio România, în studiul său ‘Iodarea universală a sării – atentat la sănătatea publică’, adăugând că „este ilogic ca pentru 7.000-12.000 de cazuri noi de hipotiroidie pe an să forţezi o ţară întreagă să mănânce iod’.

Potrivit preşedintelui Bio România, Marian Cioceanu, din cauza sării iodate, iodul a ajuns practic peste tot şi, ceea ce este cel mai grav de fapt, ajunge să fie consumat în exces: în produse de panificaţie şi patiserie, în carne şi preparate din carne, în lactate, practic în mai toate produsele industriei alimentare.

Piaţa internă a produselor ecologice a înregistrat anual o creştere constantă de 20%, deşi consumul de produse ecologice reprezintă doar 1% din totalul alimentelor. Suprafeţele din agricultura ecologică din România au cunoscut în 2011 o creştere de aproximativ 17 ori faţă de anul 2000 şi cu 13,3% comparativ cu 2010, reprezentând 2,25% din suprafaţa totală agricolă a României.

La ora actuală, România exportă majoritatea produselor sale ecologice, de la miere la ulei, produse oleaginose şi fructe, în proporţie de peste 90%, către ţări din Europa, acolo unde sunt procesate pentru a fi comercializate ca produs finit.

Principalele destinaţii sunt Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, ţările nordice, dar Asociaţia Bio România a participat în acest an şi la cel mai mare târg de profil din Statele Unite, cea mai mare piaţă mondială pentru produsele bio, şi la două misiuni economice de profil în Japonia şi în Dubai-Orientul Mijlociu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.