Belgia: Zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului din sudul Elveţiei

0
Belgienii păstrează vineri,16 martie, la ora locală 11 (ora 10 GMT) un minut de reculegere în memoria victimelor accidentului rutier grav produs marţi seară în sudul Elveţiei, soldat cu moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii.Guvernul federal belgian a decretat pentru vineri, 16 martie, zi de doliu naţional, ţinând cont de ‘amploarea tragediei, de caracterul excepţional al faptului că victimele au fost în principal copii şi de emoţia profundă provocată’.

Ministrul de interne belgian Joëlle Milquet a trimis o circulară autorităţilor federale, regionale şi locale în care a propus ţinerea unui minut de reculegere în întreaga Belgie. De asemenea, drapelele Belgiei vor fi coborâte în bernă atât vineri, cât şi sâmbătă.

Mijloacele de transport deservite de compania de metrou belgiană (STIB) şi companiile de transport la suprafaţă TEC şi De Lijn se vor opri la ora locală 11, iar compania naţională a căilor ferate (SNCB) a dispus ca trenurile aflate în staţii să îşi prelungească staţionarea cu 1 minut.

Presa audiovizuală din Belgia va participa şi ea la ziua de doliu naţional. Minutul în memoria victimelor va fi marcat prin programe adecvate şi prin suspendarea publicităţii, atât de către postul public RTBF/VRT, cât şi de canale private precum RTL-TVi, Twizz sau Télé Bruxelles.

Preşedintele Comisiei Europene (CE), José Manuel Barroso, a decis ca executivul comunitar să se asocieze doliului naţional din Belgia – drapelele europene vor fi coborâte în bernă la toate clădirile Comisiei Europene din Belgia. Este vorba despre un demers cu titlu excepţional în semn de solidaritate cu ţara-gazdă a sediului CE. În mod obişnuit, drapelul european este coborât în bernă de Comisia Europeană doar în cazul decesului unui şef de stat dintr-o ţară membră a Uniunii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.