Bacteriile devin din ce în ce mai imune la antibiotice. Asistăm la sfârşitul medicinei moderne?

0

– Lumea se află în pragul unei ere ce va fi marcată de criza antibioticelor, scrie Telegraph. “Dacă nu vor fi găsite soluţii sustenabile pentru controlul acestui fenomen, o zgârietură la genunchiul unui copil ar putea avea în viitor un potenţial fatal”, anunţă preşedintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Margaret Chan a avertizat că oamenii au devenit atât de rezistenţi la antibioticele comune încât „s-ar putea ajunge la sfârşitul medicinei moderne, aşa cum o ştim acum.”

Acest lucru înseamnă că fiecare antibiotic cunoscut până în acest moment se poate dovedi inutil în viitor, făcând ca operaţiile de rutină să devină, din nou, foarte riscante. Printre acestea se numără remediile pentru tuberculoză, malarie şi infecţii bacteriene, medicaţia pentru HIV / SIDA precum şi tratamentele simple pentru operaţii chirurcale relativ lipsite de riscuri.

Vorbind la o conferinţă pe tema bolilor infecţioase din Copenhaga, Margaret Chan a declarat că am putea asista la intrarea într-o eră post-antibiotice: “Dacă vom continua în acest ritm, incidente banale cum ar fi durerea în gât sau un genunchi zgâriat al unui copil ar putea avea din nou potenţial fatal.”

Rezistenţa la antibiotice este în creştere în Europa şi, de altfel, peste tot în lume. Prima linie de substanţe anibiotice devine deja ineficientă, în timp ce schemele alternative de tratament sunt mai costisitoare, mai toxice şi au nevoie de o durată mai lungă de supraveghere, uneori în unităţile de terapie intensivă.

De atfel, s-a dovedit că, în cazul pacienţilor infectaţi cu anumiţi agenţi patogeni rezistenţi la substanţele antibiotice, mortalitatea a crescut cu 50%.

Această avertizare vehementă vine la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un tratat în care trage un semnal de alarmă asupra crizei antibioticelor la nivel mondial, numit: „Ameninţarea progresivă a rezistenţei la antibiotice”.

Bacteriile care cauzează boala reacţionează la antibioticele utilizate ca tratament şi devin rezistente, mai devreme sau mai târziu. Criza acesta este alimentată de decenii, astfel că, astăzi, multe infecţii comune pot pune ajunge chiar să pună în pericol viaţa unui individ.

În lucrare se evidenţiază cauzele care au dus la acest impas, ale cărui consecinţe nu sunt îndeajuns conştientizate: antibioticele nu sunt luate corect, nu sunt prescrise după criterii riguroase, sunt administrate prea des şi pe o durată prea lungă. Consecinţa directă este imunizarea definitivă a bacteriilor la antibioticul folosit. 

La aceste cauze se adaugă elementele de natură macroeconomică: anularea unor noi linii de antibiotice de pe listele de producţie, lipsa de susţinere şi încurajare a industriei farmaceutice, lipsa investiţiilor în cercetare din fondurile publice.

De altfel, OMS a lansat şi un apel către guvernele din întreaga lume pentru a sprijini cercetarea în medicină şi în domeniul farmaceutic, pentru a combate criza rezistenţei la antibiotice.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.