Generaţia „Eu” şi preocupările care destabilizează echilibrul psihologic al societăţii

0

– Tinerii de azi pun un accent mai mare pe particula „eu” decât pe „noi”, rezultă dintr-un studiu publicat recent în Journal of Personality and Social Psychology. De-a lungul a patru decenii, s-a observat un declin evident la nivelul angajamentului civic şi al preocupării faţă de semeni, în paralel cu o modificare a obictivelor existenţiale ale tinerilor. Aceştia au tendinţa de a pune pe primul loc bunăstarea financiară şi statutul social avantajat, scrie Live Science.

“Datele analizate de noi arată că percepţia conform căreia reprezentanţii generaţiei Y (cei născuţi după 1982) sunt orientaţi spre afectivitate, comunitate şi angajare civică mai mult decât generaţiile anterioare este eronată”, susţine profesorul de psihologie Jean Twenge, de la San Diego University, coordonatorului studiului.

În timp ce gradul de implicare voluntară în activităţi civice pare să fi crescut în rândul tinerilor, cercetatorii au declarat ca aceasta se datorează, cel mai probabil, implicării instituţiilor de învăţământ şi a structurilor care încurajează voluntariatul.

Jean Twenge – care este şi autorul cărţii „Generation Me” („Generaţia Eu”, 2006) – şi colegii săi au remarcat că dorinţa de se implica în activităţi de protecţie a mediului a scăzut de-a lungul celor trei generaţii  – baby boomers (cei născuţi între 1946-1961), generaţia X (1960 – 1980) şi generaţia Y (1980 – 1990).

De exemplu, în timp ce numai 5% dintre boomers au declarat că nu au făcut nici un efort personal pentru a ajuta mediul înconjurător, în cazul generaţiei Y proporţia a fost de 15%.

De asemenea, datele referitoare la obiectivele de viaţă arată o schimbare produsă la nivelul valorilor existenţiale. O filosofie de viaţă centrată pe împlinirea de sine este considerată desuetă de reprezentanţii generaţiei Y, mai preocupaţi de căutarea satisfacţiilor financiare şi a bucuriilor intense şi de scurtă durată.

„Comparativ cu boomers, generaţia X şi generaţia Y consideră că obiectivele financiare, celebritatea şi imaginea pe care o au ceilalţi despre tine sunt mai importante decât acceptarea de sine, solidaritatea şi comuniunea”, au mai scris cercetătorii americani în studiul recent publicat.

„Această schimbare de viziune ne ajută să înţelegem creşterea gradului de anxietate, a simptomelor depresive şi a instabilităţii psihice şi emoţionale de care par să sufere noile generaţii”, adaugă cercetătorii. De altfel, accentul pus pe valorile extrinseci este asociat cu perioadele de criză şi pierdere a reperelor identitare în rândul generaţiilor tinere.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.