Maxime de până la 24 de grade prognozate la nivel naţional

0
Meteorologii estimează că vremea se va menţine, în general, caldă în următoarele 24 de ore, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 şi 24 de grade la nivel naţional, se arată în Raportul zilnic privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului, publicat, luni,19 martie,  de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

Astfel, în intervalul 19 martie, ora 9:00 – 20 martie, ora 9:00, în ţară, vremea va continua să fie caldă, predominant frumoasă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul, centrul ţării, precum şi la munte, unde, izolat, vor fi ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla, în general, moderat, cu intensificări la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade Celsius, iar cele minime între zero şi 10 grade. În primele ore ale dimineţii, în zonele joase din Sud şi Est, vor fi condiţii de ceaţă.

Potrivit prognozei, în Capitală, vremea se va menţine caldă, dar cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Pe timpul zilei se vor înregistra între 22 şi 24 de grade Celsius, iar noaptea termometrele vor indica între 5 şi 7 grade Celsius.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.