Traian Băsescu: După demisia Guvernului Boc i-am propus lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru

0
Preşedintele Traian Băsescu susţine că i-a propus în februarie, după demisia premierului Emil Boc, preşedintelui PSD, Victor Ponta, să preia funcţia de şef al Executivului, dar acesta nu a acceptat.

„Dar spre exemplu eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim ministru când şi l-am oferit în negocierile din 6 februarie, USL-ului, lui Victor Ponta. După demisia guvernului Boc i-am propus lui Victor Ponta funcţia de prim ministru, din partea USL-ului. Victor Ponta nu a spus nimic. a răspuns Antonescu şi a răspuns ăla micu, cum îi spuneţi dvs, Constantin. A fost o ofertă la consultări. Aici este unul din marile mele semne de întrebare. De ce Victor Ponta nu a spus „da”?”, a declarat Băsescu, într-un interviu la B1 Tv.

El a precizat că, probabil, ar fi fost greu pentru USL să spună cetăţenilor că vor alegeri anticipate, iar preşedintele l-a desemnat pe preşedintele PSD, Victor Ponta, drept premier, după ce Emil Boc şi-a anunţat demisia.

„Ar fi fost foarte greu să spună publicului că vor anticipate iar preşedintele spune: „Hai să-l desemnăm pe Victor Ponta prim ministru”. Victor Ponta a tăcut, a răspuns o dată Antonescu, când am întrebat a daua oară a răspuns Constantin. S-ar putea ca Victor Ponta să fi avut ceva pe conştiinţă de nu a răspuns, nu ştiu. (…) Doar dacă are ceva care încă nu poate fi spus public şi de-asta nu a spus „Da””, a mai spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, într-un interviu acordat B1TV la Palatul Cotroceni, că liderii PDL au fost informaţi înainte cu privire la propunerea ca Victor Ponta să preia funcţia de prim-ministru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.