Băsescu spune că nu pentru el încearcă revizuirea Constituţiei şi că e dispus să-şi ajusteze mandatul

0
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că nu pentru el încearcă „disperat aproape” să îndeplinească obiectivul revizuirii Constituţiei, pentru că mandatul său nu se poate desfăşura decât pe legea fundamentală existentă şi a reiterat că este dispus la ajustarea mandatului, prin voinţă proprie, dacă va fi respectat rezultatul referendumului privind Parlamentul unicameral.

„Trebuie să vă spun că eu încerc disperat aproape să ating acest obiectiv (revizuirea Constituţiei – n.r.). De ce? Pentru că, nu pentru mine, pentru că eu n-aş beneficia de îmbunătăţirile acestei Constituţii, în orice caz. Mandatul meu nu se poate desfăşura decât pe Constituţia existentă.

Însă, aşa cum rezultă din stenogramă, sunt dispus la ajustarea mandatului, prin voinţă proprie, dacă nu se întâmplă un lucru extrem de grav pentru democraţia românească: trecerea peste votul a 85% din cei care au participat la referendumul din noiembrie 2009.

Eu cred că va rămâne o urmă extrem de adâncă în democraţia românească, dacă un referendum în care 85% din oameni – gândiţi-vă: au fost circa nouă milioane şi ceva de votanţi – au spus da, vrem Parlament unicameral şi 300 de parlamentari”, a declarat Băsescu, luni seară, la TVR.

El a explicat de ce consideră incorectă şi „un mare fals” propunerea USL-ului, cu 300 de parlamentari plus 18, dar 100 de senatori şi 200 de deputaţi.

„Conform Constituţiei, reprezentanţii minorităţilor sunt în Camera Deputaţilor. Noi avem 18 minorităţi oficial recunoscute, deci 18 reprezentanţi ai minorităţilor. Dacă raportezi acest număr de 18 mandate la 300 de locuri în Parlament, este un procent, dar dacă raportezi acelaşi 18 la 200 de parlamentari, îţi dai seama că un număr foarte mic de oameni, reprezentanţii minorităţilor, reprezentând, la rându-le, un număr mic în raport cu populaţia României, dobândesc în mod artificial 10% în Parlament, 10%, dintre care mulţi, ştiţi foarte bine, că intră cu 300 de voturi. Ei nu au norma de reprezentare a unui parlamentar al majorităţii. Nu poţi să dai 10% şi tot la 200 de parlamentari în Camera Deputaţilor mai raportezi şi 7-8% de la minoritatea maghiară şi te-ai trezit cu 20% din Parlament reprezentând minorităţile”, a explicat şeful statului.

Băsescu a punctat că atunci când el a propus 300 de parlamentari a avut în vedere acest echilibru între reprezentarea minorităţilor şi a majorităţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.