Ghidul pentru modernizarea exploataţiilor agricole, publicat spre consultare

0

– APDRP a publicat, spre consultare, Ghidul Solicitantului pentru Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole” din cadrul PNDR. Conform calendarului orientativ, apelul de proiecte pentru aceasta linie de finantare ar urma sa se deruleze in perioada 17 aprilie –31 mai 2012.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiţi conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului – a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o  dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE , şi care este înregistrată în Registrul unic de identificare / Registrul agricol.

Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, respectiv codul CAEN 01xx.

Pentru a demonstra că practică în principal activităţi agricole, în cazul unei activități existente, solicitantul trebuie să facă dovada că veniturile din activităţile agricole reprezintă cel puţin 50% din total venituri din exploatare.

Nu se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili pentru această măsură exploataţiile agricole de subzistenţă (exploataţii care produc exclusiv pentru consumul propriu) şi nici organizaţiile de producători din sectorul legume şi fructe.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale, precum:

– construirea şi/ sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă  la nivel de fermă

– construirea şi/ sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi şi racorduri

– construirea şi/ sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte, ca de exemplu: echipamente pentru producerea de furaje, instalaţii de muls, linii tehnologice de prelucrare şi ambalare a produselor, dotări tehnice în scopul asigurării controlului calităţii la nivel de fermă etc.

– construirea şi/ sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu

– achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing  de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate

– înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni;

– înfiinţarea pepinierelor de viţă de vie, pomi fructiferi şi arbuşti, alţi arbori;

– investiţii pentru producerea şi utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei;

– investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol

– investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică.

Descarca Ghidul (spre consultare)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.