MMFPS: Sunt peste 80.000 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

0

Peste 80.000 de copii au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, dar acest număr este în scădere faţă de anii anteriori, din cauza crizei care a descurajat plecarea în străinătate, dar a determinat şi revenirea în ţară, declarat, luni, 19 martie, Elena Tudor, director general al Direcţiei Generale Protecţia Copilului, din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

„Datele colectate de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţe arată că, pentru 2011, la nivelul primăriilor din comune, oraşe şi municipii, au fost identificaţi 83.658 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, număr în scădere faţă de anii anteriori – 84.084 copii în 2010 şi 85.065 copii, cu un an mai înainte.

Explicaţia acestei tendinţe o avem cu toţii. Ştim că, datorită crizei, numărul celor care au plecat la muncă în străinătate s-a diminuat, iar o parte dintre cei care munceau în alte ţări a revenit”, a spus directorul general Elena Tudor.

Numărul familiilor cu copii, afectate de plecarea la muncă în străinătate, a marcat o reducere: de la 60.468 în 2009 la 59.724 – anul trecut, iar din acestea 35.430 au un părinte plecat. În 7.744 de cazuri, chiar şi unicul susţinător a plecat din ţară, lăsând astfel fără protecţie un număr de 10.264 minori.

Întrebată ce măsuri sunt întreprinse în sprijinul acestor copii „abandonaţi”, oficialul MMFPS a menţionat un program finanţat cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, aflat în derulare şi la care primăriile se mai pot înscrie şi depune proiecte până la sfârşitul acestei luni.

„În prezent, la nivelul Ministerului Muncii se află în curs de implementare un program finanţat printr-un acord cadru de împrumut semnat între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care are ca obiectiv principal înfiinţarea la nivel comunitar a aproximativ 200 de centre de zi şi consiliere destinate prevenirii separării copilului de familia sa. Concomitent cu înfiinţarea acestor servicii se va proceda la instruirea specialiştilor astfel încât aceştia să deprindă noi metode de lucru care să corespundă nevoilor concrete ale copiilor”, a precizat directorul general Elena Tudor.

Aceasta a adăugat că valoarea totală a proiectului este de circa zece milioane de euro, şase milioane fiind asigurate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 1,2 milioane de euro reprezintă contribuţia de la bugetul de stat.

În momentul de faţă, prin această linie de finanţare sunt în derulare 91 de proiecte pentru astfel de centre, iar obiectivul MMFPS este ca, până la finalul anului viitor, să suplimenteze cu 200 cele circa 900 de centre de zi şi consiliere existente la nivel naţional.

„Primăriile interesate mai pot depune proiecte pentru înfiinţarea unor astfel de centre până la data de 31 martie. Este imposibil de estimat câte centre vor fi înfiinţate anul acesta. Sunt primării care se implică în asistenţa socială şi, în mod special, în protecţia copilului, în timp ce altele nu reacţionează la cerinţele comunităţiii pe care o reprezintă”, a spus, în încheiere, directorul general Elena Tudor.

În dezbatere parlamentară se află, de câţiva ani, o propunere care vizează reglementarea cadrului legal privind respectarea şi garantarea drepturilor minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Proiectul a trecut de Senat, dar deputaţii nu au putut conveni dacă legea trebuie să se extindă şi asupra persoanelor de până la 26 de ani care se află încă în întreţinerea părinţilor până la finalizarea studiilor sau trebuie să se rezume doar la cele de până la 18 ani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.