Traian Băsescu crede că realocarea banilor europeni către reabilitarea termică ar avea un impact social important

1
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit luni,19 martie, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, prilej cu care şeful statului român a subliniat că l-a rugat pe ministrul Dezvoltării să privească asupra impactului social pe care l-ar putea avea realocarea banilor europeni către proiectele de reabilitare termică.

„Domnule comisar, vă mulţumesc foarte mult pentru susţinerea cu privire la cererea pe care i-am făcut-o preşedintelui Barroso, la ultimul Consiliu. (…) Cu privire la realocarea banilor, al doilea punct din scrisoarea mea, am studiul pe birou. Dar studiul nu acoperă în acest moment elementul esenţial pentru Comisia Europeană – locurile de muncă pentru tineri. Aceasta a fost principala discuţia, la ultimul nostru Consiliu. Şi l-am rugat pe ministrul Dezvoltării să facă o analiză, şi cu privire la acest aspect care este extrem de important pentru Comisia Europeană, în general”, a spus Băsescu, în debutul întrevederii cu comisarul european.

Johannes Hahn a afirmat că propunerea ţării noastre a fost una inteligentă, iar şeful statului român a subliniat că România va fi „sută la sută onestă” cu banii europeni.

„Elementul esenţial este cu privire la impactul social, pentru că la blocuri sunt, în general, oameni cu un nivel mediu de venit şi mulţi pensionari. Iar asta îi va ajuta extraordinar, reducându-se costurile la facturile pentru iarnă.

L-am rugat pe ministrul Dezvoltării să privească şi la acest aspect – impactul social, nu doar la eficienţa din punct de vedere energetic, ci şi cu privire la impactul faţă de oameni, pentru că acum facturile pentru luna februarie încep să vină şi oamenii se vor afla într-o situaţie extrem de dificilă”, a explicat Băsescu, adăugând că pensionarii cu venituri de 600-700 de lei sunt nevoiţi să plătească facturi de peste 100 de euro.

Preşedintele a mai afirmat că din primăvară vor începe construcţiile la autostrăzi, fapt ce va permite o recalificare a muncitorilor care vor avea, astfel, locuri de muncă.

„Pe de altă parte, noi începem să avem riscul unei probleme. Slavă Domnului, aş fi bucuros să am această problemă, pentru că acum marile lucrări la autostrăzi şi căi ferate vor începe, în primăvară, şi probabil ne vom confrunta cu lipsa de constructori. Ceea ce ne va permite să recalificăm mulţi oameni, dându-le un loc de muncă”, a subliniat Băsescu.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. PACALICI spune

    T.B. A GRAIT „iar şeful statului român a subliniat că România va fi “sută la sută onestă” cu banii europeni.” NUMAI SA ASCUNDA RAGAITUL DUPA O BERICICA. TOT CE SPUNE OMU’ ASTA E MINCIUNA….CHIAR SI EL SE MINTE PE EL INSASI, DAR ARE FEMEIA IUBITA ALATURI DE EL DEOARECE EL, A STAT 12 ANI PE MARE…CAND VORBESTE NENEA ASTA NIMENI NU MAI ASCULTA, PERSONAL, CUM VAD FATA BELEBENEZULUI PE UN PROGRAM, SCHIMB CANALUL!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.