Un contract de credit poate fi anulat dacă există o clauză abuzivă

0

– Contractele de credit cu clauze abuzive pot fi declarate nule de către instanţă, potrivit unei scrisori a Curţii Europene de Justiţie (CEJ). Decizia, care se răsfrânge şi asupra României, le dă speranţe clienţilor care au conflicte cu băncile, în contextul în care în prezent contractul rămâne în vigoare chiar dacă este anulată o clauză.

Ca urmare a solicitării tribunalul slovac, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că un stat poate emite legi care să prevadă  nulitatea unui contract încheiat între un consumator şi un comerciant care cuprinde o clauză abuzivă dacă astfel se asigură o mai bună protecţie a consumatorului.

La această decizie s-a ajuns după ce soţii Pereničová au obţinut un credit de la o instituţie nebancară, pentru care dobânda anuală efectivă (DAE) a fost stabilită în contract la 48,63%. Însă potrivit calculului efectuat de instanţa slovacă, aceasta se ridica de fapt la 58,76%.

Drept urmare, Curtea Europeană de Justiţie a decis că acest credit este nul în situaţia în care DAE prevăzută în contract este diferită de cea reală, pentru că actul conţine o informaţie falsă.

Cât despre criteriile de evaluare în funcţie de care se decide dacă un contract poate fi declarat nul, Curtea de Justiţie a subliniat că obiectivul Directivei 93/13/CEE este de a elimina clauzele abuzive din contractele consumatorilor, păstrând, în acelaşi timp, valabilitatea contractului ca întreg.

Dacă precedentul creat de CEJ ar fi preluat şi în practica juridică românească, atunci mulţi debitori care au acum probleme cu băncile ar avea posibilitatea de a reveni la situaţia iniţială, de dinantea contractării împrumutului, scrie EVZ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.