Pârtia de schi de la Piatra Neamţ şi-a reluat rolul pur decorativ pentru următoarele circa nouă luni

0
Stratul de zăpadă este şi astăzi continuu, dar nu mai prezintă caracteristicile acceptate de schiori, din cauza întăririi favorizate de temperaturile atmosferice mari

Deşi zăpada de pe pârtia de schi de pe Muntele Cozla din Piatra Neamţ nu s-a topit şi încă păstrează o suprafaţă continuă, schiorii nu se mai dau în vânt după ea. Temperaturile atmosferice mari au determinat topirea unei cantităţi însemnate de zăpadă, astfel încât numai pe pârtie aceasta continuă să mai fie prezentă, dar îmbibată cu multă apă, care îi conferă calităţi neprielnice schiatului.

Azi dimineaţă, 21 martie, în jurul orei 10.00, telescaunul a pornit pentru câteva secunde, poate doar pentru o probă sau ca să care vreun angajat al „Perla Invest” care nu avea chef să facă ascensiunea pe propriile picioare, după care a fost oprit iar, foarte posibil până la următorul sezon de schi.

Aseară, după ora 19.00, instalaţia de iluminat a pârtiei a fost stinsă, după ce a fost pusă în funcţiune doar pentru a evidenţia decorul, nu pentru că schiorii au dat năvala. Astfel iluminată, contra unor costuri pe măsură, pârtia se observă foarte bine dinspre Turtureşti şi dintr-o parte a oraşului. Fiind un an electoral pentru primar, putem presupune că acesta va fi dispus să plătească-furnizeze curentul electric doar pentru a ilustra o „măreaţă” realizare, ceea ce înseamnă campanie electorală pe banii noştri.

Pentru că rezultatele financiare ale exploatării infrastructurii turistice de pe Cozla, însemnând încasările de la telegondolă şi telescaun, inclusiv chiriile din spaţiile staţiilor de pornire, la care ar trebui adăugat impozitul pentru restaurantul de pe vârful muntelui sunt destul de puţin sau obscur expuse publicităţii, se poate spune că, de vreun an, acestea au fost în profitul hoţilor.

Afirmaţia este adevărată, ţinând seama că „Perla Invest” SRL nu a intrat pe profit şi că banii furaţi din casieria telegondolei şi din restaurantul „Popasul haiducilor” nici nu au fost găsiţi, nici nu au fost impozitaţi, rămândând astfel un profit „curat”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.